Capul se rostogoli pe postament lasand in urma-i o dara de sange ca un nou strat de culoare pe o fresca proaspata. Se opri langa altele doua. Tineau ochii deschisi de parca il asteptasera. “Ce numar e si treiu’ asta! Inca unul, sa fie patru ca evanghelistii! ” Un alt amarat puse capul pe ghilotina. De data asta lama intarzie sa se mai napusteasca asupra vertebrelor. Regele se ridica de pe tron. “Eu zic sa-l eliberam pe ticalosul asta!”, se adresa el curtenilor. “Cum e voia ta, Doamne…”, raspunsera si plecara capetele ca pentru taiere. Cateva picaturi se scursera pe grumazul nenorocitului, de pe lama care atarna amenintatoare. Un fior de lesin strabatu trupul pe jumatate neinsufletit de spaima, al celui ce-si astepta sfarsitul. Cand isi dadu seama ca ceea ce ii curgea pe gat nu era moartea, niste tresariri insotite de o schimonosire figurii pusera stapanire pe el, ca, mai apoi, la auzul vorbelor stapanului, fata sa i se lumineze. ”Drace, nici asta nu a avut sange albastru. Nici asta nu a fost nobil. Sunt inconjurat de tradatori.” “Luati jigodiile astea de aici. Gata . Ajunge!, porunci supusilor.”

Osanditul dadu sa se ridice. Regele trase de maneta ghilotinei, care dezradacina intr-o clipire capul. “Eh, l-am eliberat. Desi era bucuros de vestea izbavirii, moartea nu ii ingheta zambetul pe fata, ci clipea des, parca mirat de gestul suveranului.” Era a patra oara cand facea experimentul acesta si nu-i iesise.De doisprezece ani era rege. Acum calca in cel de-l treisprezecelea. Acum toti de temeau de el. Acum. Fusese bland doisprezece ani. Era de parere ca toata lumea trebuie sa se inteleaga bine. Curtenii il luasera de prost. Il faceau bleg si in toate felurile. Atunci, pentru ca in nimeni nu mai avea incredere, se duse la pustnicul despre care unii spuneau ca-i nebun, altii ca-i unealta dracului, iar altii ca ar fi un sfant. Cert era ca, de pe timpul de cand domnise bunicu-sau, batranul asta traia in sihastrie. De parca ar fi fost mai batran decat regatul. Dar nimeni nu-i vorbise. S-a dus la el, si l-a intrebat ce sa faca. Omul intelegea greu spusele si vorbea si mai greu.

“Invata-ma ce sa fac!”, i se adresa regele. Regatul asta se duce dracu’, si nu am ce-i face. Sunt inconjurat de oameni nesatiosi, carora nu le mai pot satura setea de inavutire. Toti sunt mai bogati ca mine. Am ajuns sa stau numai de forma in fruntea statului. M-ar fi dat ei jos, poate m-ar fi injunghiat chiar, dar le e teama de ce va urma, de cine va urma.”

Batranul ii spuse ca totul se datoreaza faptului ca-i inconjurat de tradatori. Ca nimeni din jurul sau nu-i este loial, cu exceptia mascariciului. L-a povatuit sa ia o ghilotina si s-o instaleze in sala tronului. Apoi sa observe, dupa gesturi, care dintre ai sai e stangaci. Sa-i puna sub lama si sa le ia viata, daca va curge sange rosu, inseamna ca sunt tradatori. Nobilii nu pot avea decat sange albastru. Si-or mai vedea ei.
Mult a fost pana a cazut primul cap. Toti slujitorii au inceput sa tremure. Care tremura mai tare, ramanea fara cap. Curand, consiliul si toti apropiatii lor care fusesera insemnati de diavol cu mana stanga mai puternica, au ingrosat randurile purgatoriului. De la un timp, regele manca cand apuca. Ii era scarba. Dupa atatea executii la care privise, i se intorsese stomacul pe dosul dosului. Insa astazi avea chef de o masa mare. Sa puna capat masacrului.

La porunca sa, s-au pus mese lungi, ca sa se sarbatoreasca. Muzica…
“De ce nu va distrati?”, se adresa el curtenilor. “Va asteptam, luminate…”, raspunse cel mai intelept dintre sfetnicii sai, care avusese norocul ca nu se nascuse stangaci. “Astazi e ziua in care uitam de toate ce ne-au suparat. Astazi este timpul ca cele rele sa se spele, cele bune sa se-adune.”, continua regele cu o pilda batraneasca. Paharnicul intinse mana sa ia cupa de vin, sa bea inaintea sa. Dar fu oprit. “Lasa, nu mai are cine ma otravi! Am scapat de tradatori!”, facu suveranul. Prinse cupa cu amandoua mainile si o deserta pe gatlej. Niciodata nu bause cu atata pofta. “Nu e bun vinul asta!”, rosti regele, inca sugrumat de pofta cu care bause. Pivnicerul ingalbeni. Tremura din cap pana in picioare. De cand se stia, nimeni nu se plansese de soiul acela de vin. Si chiar era pe placul regelui. De ce sa nu fie bun?

Gandurile negre pusera stapanire pe el. “De ce marite, murmura el, de ce nu e bun?” “Aluneca prea usor pe gat”, raspunse regele, care ii urmarise trecerea de la liniste la paroxism. Si se puse pe un ras zgomotos care iesea parca din pantecele iadului. “Se pare ca au prins frica de mine. Sa fie bine… sa fie rau?, gandi regele si continua cu voce tare: De azi inainte nu vom mai avea ghilotina, prea mult sange a curs! Si ca sa incheiem legamantul acesta, voi pecetlui cele spuse, fiind ultimul care imi voi pune capul la bataie.” “Bine ati hotarat!”, rosti primul dintre sfetnici, la repezeala. “Adica am hotarat bine cand m-am decis sa-mi pun capul sub lama?”, se rasti regele prefacut. “Nu! Cu oprirea masacrului e bine”, continua inteleptul, ce-si dadu seama de gafa. Vrajitorul, care statea intr-un colt al mesei, cu o bucata de paine veche in fata, putina sare si un pahar cu vin, se baga in vorba cu o verva de necrezut: “Cum indraznesti sa-i vorbesti astfel regelui tau? El e unsul lui Dumnezeu pe pamant. Marite Doamne, are sangele rosu… e tradator… sigur e tradator. Uitati-va cum i s-a inrosit fata de frica. S-a gandit la ghilotina. Cu siguranta… “Din cauza nemernicului acesta v-ati omorat cei mai buni prieteni.”, replica sfetnicul. “Are sange rosu!”, striga din nou vraciul. “Dar ce culoare are sangele tau?”, intreba linistit regele pe vrajitor, care amuti. “Dar al meu?”. Se ridica. Nu se ranise niciodata.

In apropierea ghilotinei mirosea a sange. Era spalat locul. Ingenunche…
Nu-si amintea sa fi ingenuncheat vreodata. Poate din joaca, in copilarie, iar in fata altarului, ingenunchea numai cu un singur picior, aratand astfel ca este supus lui Dumnezeu, dar nu in masura in care sunt si ceilalti supusi. Caci el era unsul. “Vedeti?, spuse regele, Daca voia Domnului, va fi sa cada, va cadea. Daca voia lui Dumnezeu e sa traiesc, voi trai. Nihil sine deo, dar azi il voi ispiti. Caci el a semanat samanta indoielii in sufletul meu. Ha, ha, ha: e mai limitat Dumnezeu decat mine,/ da, e mai limitat!/ El nu poate gandi decat bine,/ eu pot gandi si pacat/, rosti ca pe o ruga satanica. Se ridica.

“Vrajitorule, esti mare! Am omorat pe toti cei ce puteau sa ma otraveasca. Si singurul esti tu, care ai reusit sa ma otravesti si ai scapat. Tocmai de aceea nu-ti voi face nimic. Insa tu inteleptule, pentru ca m-ai trezit tot timpul la realitate, pentru ca intotdeauna mi-ai dat sfaturi obiective, chiar daca nu mi-au placut, a trebuit sa tin seama de ele, tu vei plati. Batranul a fost subiectiv. I-am cerut ajutorul si mi l-a dat. Un ajutor care sa ma priveasca direct. Nu s-a gandit la binele altora, la binele tarii. S-a gandit la mine. Si numai la mine. Vrajitorule, as fi continuat sa merg pe calea ta. Acest drum hranea orgoliul meu de monarh, ca masturbarea setea de carne a unui adolescent. Insa asta e. Am descoperit cu parere de rau ca toata lumea are sange rosu. Poate numai eu am sange albastru. Poate voi toti sunteti tradatorii. Poate sunt ultimul cu sange nobil prin vene. Dar daca nu? De aceea voi ingenunchea pentru prima si ultima oara in viata mea. As putea sa provoc pe oricare din voi la duel, insa nu indrazniti sa ma atingeti, caci in lege sta scris ca cine va varsa sange cu sabia, de sabie sa moara. Si va e frica. Tot in lege scrie ca eu nu am voie sa ma vatam, oricare ar fi pretul.

Sangele meu e sfant, iar de va iesi la lumina ochilor lumii asteia intinate, pe loc se va intina si se va rosi de rusinea de a se descoperi puritatea si sfintenia lui in fata unor decazuti ca voi. Oh, si totusi ma rodea un vis in viata. Aiurea. Legile acestea in care am fost crescut, sunt parca facute a proteja un secret. Sa am oare si eu sange ca al vostru in vene? Daca da, sunt pierdut. Aveam un scop in viata asta, si nu-l mai am. Daca avem aceeasi culoare, inseamna ca sunt de aceeasi teapa cu voi. Nu exista dezlegare, decat in mine. Prin mine curge adevarul. Si acum si pe voi va macina indoiala. Si veti trai cu ea in suflet. Nu voi mai fi nici eu, nici urmasii mei, in ochii vostri ce au fost parintii mei si parintii parintilor mei in ochii supusilor. Nu am cunoscut ce e aceea durere si, drept sa va spun, am auzit lucruri infricosatoare despre ea. Am auzit ca ar fi mai cumplita ca si aceea cand am alunecat mic fiind si am dat cu curu’ de pamant. De aceea am hotarat, pentru voi, iar nu pentru mine, ca sa ingenunchez in fata ghilotinei. Si mascariciul, caci el e mai lipsit de interese decat noi toti, am hotarat ca el sa dezlantuie sfarsitul. Si va curge sange. Si veti vedea ce culoare curge. Se apleca. Ghilotina cazu. Hainele impodobite cu pietre scumpe, si tesute in fire de aur, se inrosira. Regele muri.

“A fost albastru, striga un glas, dar s-a inrosit sub ochii nostri pagani! Am avut rege adevarat! Uns de Dumnezeu! Si ni l-am prapadit! Vai noua!”, incheie inteleptul tirada. Intelesese ca asta ii fusese pedeapsa. Tot mai multe voci incepura sa murmure, ca intr-adevar, sangele a curs in prima secunda albastru, ca apoi sa se inroseasca, potrivit legii. “Daca adevarul despre facerea lumii se ascunde in inima Sfinxului, merita oare sa distrugem acest semn de lupta cu trecerea, pentru a descoperi nu adevarul, ci daca banuiala ca adevarul se ascunde acolo e adevarata. Si totusi, cineva a spus ca adevarul se ascunde in noi. Poate ca ar trebui sa-l cautam. Despicati-va piepturile si testele pentru a-l elibera. Speranta ca va fi gasit, aceasta va fi pana ce veti fi murit pana la ultimul. Iar mai apoi, acela va fi macinat de indoiala ca poate va muri degeaba. Iar, daca, totusi, adevarul se ascunde in el, cine va mai fi martor sa-l vada. Cine-l va duce mai departe, mai departe unde si pentru cine? Si cine-l va spune altora! Altora cui?”, medita mascariciul. “Pacat de el…”, rosti el intr-un tarziu. “Mai bine, decat sa-l judece Tribunalul Penal International… suntem, totusi, in secolul douas’unu… drepturile omului…” “L-as fi aparat eu, spuse mascariciul, sunt student in anul doi la Drept… desi am restanta la penal…”
Inteleptul ramase ca stana.