Obligat sa vrei, din fasa
Constrans, printre urlete
De foame, din lipsa de corespondenta cu sanul mamei,
sa respiri.
Impins sa crezi (in orice, numai sa crezi!)
Provocat sa iubesti
Instigat sa lupti, educat sa suferi
Inselat te descalti de botoseii atat de meticulos crostetati de mamaie
Ii ascunzi intre tufele de tranfafiri rari de pe mormantul ei timpuriu
Acuzand ii rastorni crucea
Si dai cu pietre dupa constiinciosul popa
Care o blamase, in sicriu
Ca nu-si facuse destul timp, pe cand respira,
Sa se ingrijeasca de cele sfinte

Dar toate astea s-au dus
Si-au ramas revolta, neinduplecarea
Si forta.
Si, ca tot veni vorba de forta
Nu inteleg cum de
Unii bruneti isi doresc sa fie blonde
Unele femei se vor barbati
Unele pisici se cred caini
Cum ar fi daca, analog
Ferigile s-ar vrea trandafiri rari
In loc sa invadeze, ca pe un loc parasit
Mormantul timpuriu al bunicii mele
Care-si propusese ca, la varsta cuvenita,
Sa aflu cine a fost tata, ginerele ei
Si, fara vreo sansa la libertate,
Sa devin asemeni ei, napadita de blestematii aia de trandafiri,
Specie rara