cel mai trist e
ca oamenii aleg sa isi moara micile lor morti
chiar peste tine
sa putrezeasca acolo o vreme
putin
cit sa nu ajunga prea departe mirosul
iar apoi sa nici nu se sinchiseasca
sa-ti arunce un rinjet

asa
iti ramin lipite partile lor stricate
chiar daca te scuturi dupa
convins ca nu se mai poate vedea
ca nici ciinii de pe linga piete nu au sa te latre
macar acum
pentru ca nu mai simt nimic
pe pielea ta

dar poate sa nici nu fie trist
sa te uiti la ceilalti in metrou si sa vezi doar
piese de schimb
reciclabile
atentie se deschid usile
acolo ar putea fi montata o ghilotina
care sa reteze capul
fiecarui al cincizecilea calator norocos care coboara
sa stau sa privesc
fara macar sa ma amuz

(adevaratele noastre morti
se ineaca
intotdeauna in somn
le inghitim
si trece)

sau as putea
pur si simplu
sa ma desprind de tot
atit de sigur si subtil incit sa nu vedeti
ca nu mai am picioare

voi arata la fel in ochii vostri
doar un contur
in drumul lui spre un loc lipsit de importanta
la trecerile prin tunel aproape transparent
umplut cu aer
ca o punga in care cineva a pus un pachet de biscuiti
apoi a inchis-o asa
umflata

se poate sa stiu ca sinteti atit de departe
incit nici mirosul micilor morti
nu e real