Nu mai stiu cine esti.
Nu mai stii cine sunt.
Doua povesti
intr-un singur cuvant…
noi.
Ne leaga o distanta in timp
petrecuta umar la umar,
identitati la schimb,
un nume comun, un numar
de casa,
un dus si o masa
in bucatarie,
un pat, o terasa,
lacrimi de nervi, bucurie,
sex,
acelasi drum acasa
batut zi de zi,
rutina ce ne-apasa.
O stiu si o stii,
o stim.
Dar am uitat,
luati cate unul,
ca ne-a legat
si raul si bunul.
Ce vraja
ne-a cernut din multime,
sa vad ca esti,
sa te opresti la mine,
ca sa scriem roman din doua povesti?
Intrebari :
Ma iubesti la fel de mult ?
Te mai iubesc nebun ?
Sau dragostea n-a fost tumult,
ci doar baloane de sapun ?
S-au spart.
Ne leaga azi obisnuinta,
respectul pentru timpul scurs,
confortul si recunostinta.
Refuz sa cred ca erosul s-a dus !
Cred
ca ne e lene sa iubim
si ne ascundem in comun,
amanam, ne mintim.
Nu zici nimic, eu nu spun.
Stai!
Hai sa ne-oprim,
sa ne asezam fata-n fata,
sa ne privim…
poate ne invata
sa reiubim!
Nu mai stiu cine esti,
Nu mai stiu unde sunt:
Doua inimi intr-un singur cuvant…
Ne leaga un vis, un numar,
Un sarut uitat pe un umar…
Din noi, din rutina, din lacrimi
Am deschis o carare in padurea de rune:
De-am sti cine sunt cei din oglinda…
De-am afla vreun nume…
De-am vedea ce nuferi stau ascunsi in noi…
Am regasi vraja, am renaste
Cu patimi, cu vina -
Doi ingeri claditi din argint,
Din iluzie, iviti din noroi…
nu e amuzant cum doua persoane diferite (sper pentru efect!) reusesc sa “creeze” acelasi tip de elucubratii?
e retorica intrebarea, evident ca e orice dar nu amuzant.
him! critica e buna doar cand lauda, nu? Ramane cum am stabilit!