Vreau sa mor acum sa simt
cum mi se taie usor respiratia
si sa stau linistit sa nu ma zbat
dupa o gura de aer
sa fixez tavanul
pana cand de durere voi inchide ochii sa imi cada
doua lacrimi calde de bucurie
ca in sfarsit am intalnire cu tine superba
ce ai venit sa imi asculti inima incet cu urechea
lipita de pieptul meu si sa ma strangi in brate
sa nu imi spui cat de mult ma iubesti
sa nu imi spui ca de o viata ma astepti
sa nu ma indopi cu gogosi emotionale
si cu mangaieri lascive pe care le stiu toate
curvele triste ce se vor femei
sa ma strangi de gat usor ca si cand ar fi in joaca
sa ma saruti pe frunte si cu degetul indoit sa imi
aduni lacrimile de pe fata si sa ti le treci peste buze
fara vreo vorba ma stii
pana in adancul pieptului
unde te cuibaresti linistita si cuminte
nu am cum sa iti scap
nu vreau sa iti scap cu emotii
aud cum mi te
foiesti in asternuturi si te lipesti de tot trupul meu
parca l-ai decoji si parca l-ai curata
si-apoi sa te intinzi pe umarul stang sa imi respiri cald
peste ureche pana cand simti ca zvacnesc
sa nu pot sa ridic mana sa ma plimb prin parul tau
sa stau doar asa ca si cand mie mi se cuvine totul
si de toate sa te ocupi tu care stii
si nu dezamagesti
acum
am senzatia asta cretina ca nu vrei sa te ti de cuvant
ma bazam pe punctualitatea ta
si iata de doua ore ma tot uit pe fereastra si te astept
si mi-am fumat toate tigarile
sper sa merite nu cumva
sa fii si tu doar o inventie
a mintii mele absolut defecta

Poti sa spui doar atat: “Vreau si eu!”
stii ceva? acum cateva seri “ma luptam” cu un text care urma sa se incheia asa:
intr-o zi voi voi ingadui sa traiesc
cat sa scriu cel mai curat poem al iubirii de moarte.”
nu l-am mai scris, pana la urma…
ai un typo aici: “fara vreo vorba ma sti” si si aici: “si de toate sa te ocupi tu care sti”
ehei…nu esti singurul care se baza pe punctualitatea ei…dar e o neserioasa, sa stii. :)
e un poem bun, cel mai mult mi-a placut descrierea contopirii…fie ea si fictiva:
“aud cum mi te
foiesti in asternuturi si te lipesti de tot trupul meu
parca l-ai decoji si parca l-ai curata
si-apoi sa te intinzi pe umarul stang sa imi respiri cald
peste ureche pana cand simti ca zvacnesc
sa nu pot sa ridic mana sa ma plimb prin parul tau
sa stau doar asa ca si cand mie mi se cuvine totul”
Multumesc pentru sesizarea greselilor, le-am corectat, sper, gramatica nu e punctul meu forte, nu m-am impacat niciodata cu matematica fie ea si matematica limbii romane.
Nu pot decat sa iti doresc sa traiesti atata cat e ncesar pentu a scrie poemul, cu toate ca e posibil sa fie un paradox si doar murind sa il poti scrie.