Valsam gol si nebun prin infinita sala de bal, pe sub candelabre din astrii inghetati, pe sub lumini intunecate, izbindu-ma de coloane nesfarsite. Valsam gol si nebun pe sub ochii orbi a milioane de spectatori imobili si morti, zguduit de vibratia diapazonului abisal in adancul vidului mental, ma invartesc delirant inspre sfarsit, rasul meu se pierde in neant, plansul meu cade brutal pe marmura sangerie, te-am visat valsand goala si nebuna printre copaci gigantici cu frunzele uscate, izbindu-te de adieri molcome si calde, stralucirea din ochii tai arzand iubiri imposibile pe inima mea impietrita, te-am simtit strapungandu-ma in tine, lasandu-ti capul pe spate pierduta in extaz, trupul tau valsand gol si nebun pe trupul meu indurerat, muscatura ta sfasiindu-mi pieptul agitat de durere, de panica, de disperare, ingreunat de dorinta, de dragoste, de iertare. O clipa eterna de lumina strafulgera in intuneric, urland cu voce demonica iubirea, dezastrul, sarutul, nenorocirea. Un inger decazut ne aproba melancolic, amintindu-si de pacatul lui primordial impotriva unui dumnezeu fals, impreunarea noastra devine o aberatie parfumata de patima, rasuflarea ta un infern placut pe fata mea, imbratisarea mea o prabusire pe pielea ta, sarutul tau imi fura din viata, sarutul meu te arunca in hauri aprinse, senzatia apropierii tale ma lasa… valsand gol si nebun spre nesfarsit, visand la tine valsand, goala si nebuna la infinit…

reiese de-aici imaginea unui androgin
cine esti andrei?
Andrei nu imi transmiti nimic, dar poate eu sunt prea “emo” si am nevoie de ceva mai mult, o supradoza de adjective, sau poate nu… Dar nu ii rau poemul.
Domnule Radu, vad ca te-a lovit un val de inspiratie critica(legat de numarul de comentarii scapate si la alte texte) dar vad ca revin cu o concluzie pe care am mai mentionat-o in trecut, citeste textul pana la capat inainte sa arunci un comentariu in vant doar de dragul de a critica ceva, in primul rand acest text chiar este o insiruire de adjective, poate nu ai observat ca e vorba de o actiune care se petrece intr-un timp scurt ca si cealalta scriere a domnului Andrei Tudor, acesta fiind stilul dansului de a expune ce simte sau vede dumnealui, insiruire sau nu e si asta un stil, in al doilea rand nu este un poem, ceea ce ar fi trebuit sa fie evident pentru cineva care critica, ca acest text nu iti transmite nimic e cu totul alta poveste, citeste, incearca sa iti introduci mintea atat de ocupata cu critici in acea senzatie si peisaj expuse aici si dupa aceea ai avea ceva sa comentezi, cat de chestia cu “emo” e doar un scartait firav, daca cauti mai mult, incearca ceva mai fizic si nu mental cum sunt scrierile, sky diving sau bungee jumping de exemplu, unde mintea nu poate, lasa adrenalina sa preia controlul
atat de…perfecta, imperfectiunea vietii. si atat de extraordinar sa fii viu intr-o lume incremenita si lipsita de esenta.
nu cred ca e imaginea unui androgin, cum am citit mai sus. e mai degraba un cerc inchis in care efectul este cauza…cauzei; un perpetuum mobile de gradul 1…
dragostea a doua fiinte, asa cum este ea, cu extaz, durere, disperare, dorinta si ceea ce o face sa continue la nesfarsit; existenta ei prin ea insasi.
foarte expresive imaginile si emotiile degajate de textul tau. felicitari. este primul text citit pe acest site, dar m-a convins sa mai raman pe aici.
un androgin nu este o fiinta perfecta, autarhica, intr-un cuvant una singura. sunt doua intr-una, sudate de catre zei, atat de lipite una de alta incat nu sunt constiente de realitatea celeilalte, nu pot comunica, nu se simt. la ce-ar folosi atata expresivitate decat la redarea momentului X in care zeii taie asemenea fiinta in doua? se privesc acum ca sunt fata in fata si devin constiente una de realitatea celeilalte. a cui e vina ca ne-au parvenit din istorie doar cuvinte mutilate?
Nu sunt critic, dar totusi imi permit sa zic si eu cateva cuvinte… vals… domnule Radu, daca ai fi dansat vreodata vals poate ca ai fi inteles mai multe din tot ce scrie aici, te lasi purtat de val, de dorinta impletita de durere… plutesti si visezi la ceea ce oamenii uita sa mai vada… iubesti… iubesti clipa… clipa in care esti cu cea pe care o vezi mai presus de tot, pai presus de cer, incat si ingerii sunt mai jos decat ea… incerca data viitoare, domnule Radu, ca citesti printre randuri… sa iti dai seama ca sunt folosite metafore, iar daca nu poti sa le intelegi si e prea mult pentru tine, atunci mai bine abtine-te sau daca tot vrei sa scrii ceva, scrie doar atat…”no comment”.
Iar domnului Andrei… felicitari, oricine are putina imaginatie, poate sa vada dincolo de randuri…
frumos
vreau sa citesc mai mult