Privea florile de umezeala de pe tavan. Ploua de aproape o saptamana iar acestea isi deschideau mai amenintator petalele pe zi ce trece. I se parea ca marginile maronii vibrau fin precum o flacara indreptandu-se spre chipul caruia o privea. Isi stranse ochii de durere- nu suporta lumina artificiala. Nu avea insa de ales deoarece, desi in plina zi, afara era atat de innorat incat parea ca in cateva ore se va intuneca de tot. Se rezema de peretele de langa geam si privi umbrele de-afara. Pe masa din spatele sau statea o foaie proaspat despaturita, iar umbra ce o arunca impartea suprafata in doua. Era o telegrama care anunta moartea bunicii sale. Sorbi din ceasca de cafea pe care o tinea in mana. Se racise.

Bunica era cea care il crescuse pana la varsta de doisprezece ani cand s-a intors la parintii fata de care va pastra intreaga viata o anumita retinere. Copilaria alaturi de bunica a fost pusa intr-o cutie de carton si urcata in podul casei. S-a distantat atat de mult de ea incat ajunse sa i se para bizar sa vorbeasca la persoana intai despre acea perioada de timp. In ciuda acestui fapt batrana a ramas singura persoana la care tinea cu adevarat si in care avea incredere.

Ploaia inceta o clipa iar el tresari, isi puse grabit o jacheta si dadu buzna afara. Insa de indata ce inchise usa in urma sa il izbi aerul cald si inabusitor. Se astepta sa fie putina racoare asa ca porni dezamagit prin mirosul dulceag al pamantului imbibat. Pasea dezordonat, cu mainile in buzunar si privirea-n pamant, parand mai degraba ca asteapta pe cineva si se plimba doar de colo-colo.

Imaginea bunicii ii rasari din nou in fata ochilor: intotdeauna si-o amintea stand pe scaunul din gradina cu capul pe spate si zambind de placere in lumina orbitoare a soarelui. Iubea soarele si de cate ori avea ocazia i se abandona fericita uitand de toate. Era o femeie foarte mica si slaba, precum un copil. Parul complet alb si scurt ii cadea drept pe frunte. Avea ochi negri putin oblici incadrati in nenumarate riduri iar chipul ii zambea mereu, fapt ce ii dadea un aer de senilitate. Purta o pereche de ochelari mari, rotunzi si cu lentila groasa si era imbracata intr-un pulover tricotat, prea mare pentru ea. Vocea ii era subtire dar placuta si vorbea intotdeauna rar, alegandu-si parca fiecare cuvintel. Probabil asa si facea deoarece avea un limbaj simplu dar extreme de ingrijit. Avea o adevarata pasiune pentru medicamente si detinea o colectie impresionanta de pilule de toate culorile si formele.

-A murit. A murit, a murit, a murit, a murit.
Incerca zadarnic sa cuprinda semnificatia cuvintelor si realitatea faptului. Cand a citit telegrama nu avusese nici o reactie. Privea doar nedumerit in jur asteptand parca valul de sentimente sa apara de undeva de dupa colt si sa se napusteasca asupra sa precum o felina. Insa nimic nu se intampla. Stia foarte bine cum ar fi fost normal sa reactioneze insa asta nu era suficient- trairile pareau sa se fi scurs din suflet in minte. Cauta suferinta, si-o dorea insa aceasta era de negasit. Isi aminti apoi de-odata ca uitase becul aprins si usa descuiata; nu crezuse ca se va indeparta atat de mult. Se opri si facu cale intoarsa lovind cu piciorul o piatra imaginara de pe pavaj. Se facuse deja intuneric si incepea sa ploua. Va ploua cu siguranta toata noaptea.

Abia dupa ce incuie usa auzi sunetul a mii de degete batand moale la fereastra. Apoi observa ca geamul era aproape complet acoperit de fluturi albi de noapte care se zbateau dement. Niciodata nu vazuse atat de multi la un loc iar palpairea lor jalnica de dincolo de de geam il facu sa zambeasca ironic.
-Gata, e vremea sa mergeti la culcare, spuse el dand sa stinga becul. Apoi se rasuci brusc, strabatu cu pasi mari incaperea si deschise larg fereastra.

Praf