Viata – o scurta risipire spre neant…
Realitatea ultima la care poate accede fiinta umana, prin cunoastere, experienta, intuitie sau cugetare, este neantul: vid si plenitudine simultan.
Temelia fiintei noastre e vidul, care ne mistuie clipa de clipa, si caruia trebuie sa-i amanam finalitatea: adica moartea. Acest vid e mascat de nenumarabile iluzii ce ne angreneaza in dialectica existentei, finalizata prin moarte. Tot scopul vietii lui Adam sta in moarte… Inainte-de-moarte, adica ceea ce numim noi viata, este de fapt murirea, rastimpul in care impulsul initial al fiintarii se estompeaza, se sterge ca sa dispara in cele din urma.
Moartea – conditia noastra, cel mai important si cel mai ignorat adevar….
Iar adevarul, devorator prin fire, este acoperit cu iluziile existentiale, cum ar fi, de pilda: puterea si capacitatea de a putea, cunoasterea si capacitatea de a cunoaste, iubirea si capacitatea de a iubi, etc.
Din aceste metanaratiuni fondatoare (Lyotard) decurg multe, infinite, alte iluzii: cariera, familia, placerea, cultura, politica, religia, domeniile cunoasterii umane, s.a.m.d. Toate, iluzii, deoarece nu rezolva golul fiintei, ci doar il acopera, il panseaza cu leacuri slabe, il tranchilizeaza. Rolul iluziilor este de a da savoare muririi la nivel individual, ceea ce duce pana la urma la perpetuarea speciei umane. Neantul dintru adanc il mana pe Adam sa fie, de aceea el se si reproduce. Insa Adam nu poate fi, si de aceea moare. Totusi, pana la final, el isi va cauta salvarea in exilul lui maya, va fugi mereu de moarte prin… murire, o prelungita, dar savuroasa agonie…
***
S-au nascocit filosofii, s-au ivit religii, sisteme politice s-au dezvoltat numai si numai pentru a-l tamadui pe om de boala sa nevindecabila: umanitatea… Buddhismul cauta scapare in neantizarea eului suferind; Crestinismul vrea sa-l mantuiasca pe om de pacat prin relatia harica cu Iisus Hristos cel Inviat; Iudaismul si Islamul propun o relatie materialista si contractuala cu Divinitatea, fapt ce confera credinciosului o oaza de protectie istorica. Hinduismul, acest arhipelag nesfarsit de idolatrie transfigurata, anistoricizeaza orice “salvare” si o arunca undeva in sirul necartografiat al reincarnarilor viitoare. Religiile Africii, ale amerindienilor si ale altor culturi incremenite in arhaic, incearca mai degraba sa aline suferintele exterioare ale omului (foamea, setea, securitatea, reproducerea, etc.) decat radacina cumplita a acestora.
Popoare de filosofi s-au incercat a darui umanitatii o solutie prin lumina ratiunii lor. Fiecare oferta filosofica a fost abandonata mai devreme sau mai tarziu, in favoarea alteia, mai completa si mai complexa, care raspundea mai bine cerintelor vremii. Efemeritatea oricarei doctrine sta marturie incapacitatii ratiunii umane de a oferi vindecare de raul profund ce mistuie firea umana.
In cele din urma, lumea a ajuns la concluzia ca e mai bine sa ignori problema, din moment ce, oricum, deocamdata, e insolubila. Postmodernismul cultural si filosofic sufoca orizontul omului, reducandu-i statutul la fiara evoluata si civilizata, cu drepturi si indatoriri, ce traieste hedonist intr-un mall si lupta cu obezitatea.
Toate sistemele de gindire s-au aratat incomplete si nesatisfacatoare, spuneam, insa numai nihilismul a reusit (la nivel existential, nu filosofic) sa inglobeze experientele anterioare si sa le desubstantializeze, captivand lumea cu “daramarea tuturor idolilor” si postulatul aparitiei “Supraomului”. Azi, fiecare postmodern isi revendica aceasta calitate, exorcizata in ultimul razboi mondial de nervii prea salbatici, prosperitatea si puterea marturisind public reusita lui ontologica….
***
Iluzia amana moartea, transfera interesul oamenilor spre lucruri secundare (nevoile biologice, relatiile sociale, confortul psihic). Dialectica subzistentei il impiedica pe individ sa ia constiinta de statutul ontologic degradat, infatisand inaintea privirilor sale pseudorealitati ce-l absorb datorita conditionarii psiho-somatice si care ulterior iau o amploare neasteptata, monopolizand orizontul tuturor actiunilor sale cognitive, fizice, afective, psihice, profesionale, etc. Totusi, vidul se incarneaza cand si cand intr-o suferinta mai adanca a omului, care astfel parcurge o periagogie apofatica, reintorcandu-se inlauntrul sau, acolo unde nimicul i se dezvaluie crud si inspaimantator la inceput, iar mai apoi ca un ocean de calm si serenitate. Vidul, spre a fi perceput, imbraca tesuturile cele mai adanci ale fiintei, el insusi fiind dincolo de numire si de perceptia realitatii.
Cand Iluminatul fu intrebat ce este Nirvana, el tacu, dar putini i-au priceput raspunsul…
***
Superficialitatile mangaie zdrobirea cea de taina a sufletului. Culorile, zborul pe luciul clipei, simturile, gustul si sarutul – epiderma fiintei absoarbe “karma rea” , o secretie acra a nucleului autodizolvant.
Carnalitatea, acest fapt brut non-intentional, atrasa de satisfactie si fugind de suferinta, e cel mai coplesitor teren de joaca al sinelui, prea obosit sa se mai caute, prea tanar spre a se afla. Insa jocul e suicidar: din victorie pana-n esec si vice-versa, sinele e izgonit din carne de insusi carnalitatea-i transfigurata in orgasmele mortii. Si… inapoi catre sine!
Intoarcerea e mereu la chemarea constiintei, e abandonarea pacatului. Pacatul de a-ti ignora sinele. Pacatul (de fapt, iluzia) de a a fi.
nota: fotografie de Corneliu Stavila – http://www.show.ro/galerii-originale [...]
Cred că am mai auzit pe undeva ideea asta, conform căreia omul trăieşte pentru a muri, care sună mult mai bine decât arhicunoscuta ‘omul se naşte pentru a muri’. Pentru că, într-adevăr, omul se naşte pentru a trăi şi trăieşte pentru a muri…oricât de sec ar suna asta.
Spui tu undeva mai jos că iluzia amână moartea. Cred că o amână doar aparent, pentru că amânarea asta este, în fapt, un efect de placebo.
Despre nihilism numai de bine din acest punct de vedere, susţinătorii acestui curent fiind cam singurii care au dărâmat într-un fel sau altul efectul ăsta morganic al morţii, ca amprentă asupra raţiunii.
Eu una aş alege să trăiesc. Fără oprire.
Am sa o iau incet cu analiza textului.
Fara suparare, dar unde esti tu in textul asta? Am inteles, ai fost impresionat de Lyotard si de ideea ca viata e o moarte amanata. Ce nu inteleg insa e de ce anume ai ramas la atat? Unde e chestia care te macina pe tine, exceptand platforma oferita de Lyotard pentru legaturi ideatice. Daca e doar atat risca sa ramana la nivel de joc.
Ai simtit ca Adam e un om? Sau l-ai luat doar ca pretext argumentativ? Apoi, presupunand ca cel caruia ii vorbesti e un chinez batran, sincer i se cam rupe de Adam, la fel cum maya in sistemul de credinte crestin e o idee absolut neinteresanta. Buddhismul cu cele opt cercuri ale suferinte la fel.
Ce vreau sa zic e ca sunt multe idei care se tot pun peste ideea principala si o sufoca. Eruditia textului ucide ideea, pentru ca e exprimata in atatea feluri incat la final ma intreb daca e vorba despre moarte, despre viata, sau despre perceptia ideii asteia in cateva culturi.
Acuma puctual. Scopul vietii lui Adam sta in moarte doar intr-o anumita masura. In cazul in care nu precizam masura, putem sa ii zicem lui Adam, Gica. Daca ii zici Gica, pierzi exact ceea ce urmareai, dar nici nu poti sa faci afirmatii atata de tari fara sa le argumentezi.
Perspectiva lui Lyotard, implicit a ta, poate fi atragatoare, insa e lipsita de viata, nu are suflet, poezie. In ce masura e interesant ca inainte de “Sarutul” lui Brancusi a fost piatra si ciocanul si tot felul de procese geologice ce au nascut piatra? La fel, faptul ca viata e o murire, e interesant doar daca moartea inseamna ceva, altfel e doar o informatie gen “Drobeta-Turnu Severin cota 231″.
In ce priveste nihilismul, mi se naste un zambet. Frumosi toti nihilistii, baieti puternici, lamentabila moartea multora dintre ei, inclusiv a marelui Nietzsche.
In cele din urma, ca sa nu ma intind, tare as vrea sa stiu care e parerea ta despre moarte, cum plangi cand te gandesti la ea, ce simti? Ce e moartea pentru tine, dar viata? Am inteles, filosofiile, religiile, nihilistii, “combat bine”, vorba lui Caragiale, dar tu, tu ce zici, dincolo de toate parerile astea? Ce parere ai ca mori, nu maine, nu peste un an, acuma, in clipa asta? Cum te simti cu moartea in coasta?
Sorin, textul publicat chiar e alcatuit din niste ganduri rasfirate; l-am postat de incercare, sa vad daca se poate. un viermisor din undita. in legatura cu subiectul abordat, eu mai am si alte eseuri, poate mai reusite, dar publicate deja pe hermeneia.com. nu ma consider un nihilist, Adam e doar un pretext, iar Lyotard nu s-ar simti mandru ca apare intr-o asemenea scriitura. iti inteleg pretentiile, justificate de altfel, si promit ca voi reveni cu ceva mai bun. nu pot sa nu observ insa ca-ti lipseste gustul pt atmosfera orientala ce si-a cautat incarnarea in aceste slabe cugetari. adica nu numai bucatarul e de vina, ci si reteta e dubioasa, ai spune tu.
insist sa creezi pe site o modalitate de logat simpla. crede-ma ca ar ajuta mult…
iti multumesc pentru comentariu. voi tine cont de el.
Eseul e discutabil pentru ca nu pare al tau, parca nu ai realizat decat un colaj de idei gata preparate. Un eseu in adevaratul sens trebuie sa contina si idei personale nu doar trairi, nu sa fie inecat in expresii frumoase care parfumeaza… moartea. Un hoit tot a hoit miroase. Ce reprezinta, de exemplu, “zdrobirea cea de taina a sufletului”? Un sfat, citeste Tractatus-ul lui Wittgenstein, sa-ti mai domolesti expresiile lipsite de acoperire.
Draga Simona,
nu stiu cate eseuri scrise de mine ai citit ca sa-ti poti da cu parerea daca acesta “pare” sau “nu pare al meu”. Ideile sunt cat se poate de personale, de aceea nici nu ma astept sa ti le insusesti. Daca moartea este un hoit pt tine, apai, draga, poate nu ti-ai ales bine (pseudo)eseul la care sa-ti exhibi opiniile…cadaverice. Mai citeste si tu cate una alta de prin filosofiile si religiile orientale si…mai discutam. Tractatusul a fost parcurs de mai multe ori: imi pastrez dreptul de a nu-mi domoli expresiile “lipsite de acoperire”. Apropo, vezi ca e depasit. Azi se mizeaza tocmai pe pliurile interstitiale, exact acelea de care ai matale oroare, pentru o poetica holistica, lipsita de directivele ilegitime(-ate) ale modernismului inalt. Adica,iarasi, exact acela de care vorbesti mata.
Nu face nimic. Omul cat traieste invata.
Ma bucur ca am prilejul sa intalnesc pe cineva care nu-mi critica scriitura (slaba, in cazul de fata), sau ideile expuse( foarte rasfirate), ci doar emite opinii.
Mde, singuratatea asta ii face pe oameni sa se bage in seama unii cu altii din cand in cand….
Ma numesc Ramona. Asa cum incurci numele s-ar putea sa incurci si ideile. Eu nu iti contest eseurile nici macar pe acesta, supus criticii generale. Mai parcurge inca odata Tractatus-ul, poate vei realiza ca pliurile dumitale interstitiale sunt simple secretii, ideea pe care o enuntasem este ca stilul (macar asta de-ar fi original) nu e suficient. Dar am inteles ca asemenea critici nu te intereseaza, doar criticile de manual sunt acceptate. Daca vrei sa fii in trend, fii in trend si gata. Fii actual. Oricum nu poti sa iesi in public fara riscul de a fi contestat. Critica mea se vroia a fi constructiva iar in ceea ce priveste singuratatea… tu pari un animal social neintegrat. Tonul meu a fost civilizat, al tau nu.
Dana Muşat: “omul trăieşte pentru a muri, care sună mult mai bine decât arhicunoscuta ‘omul se naşte pentru a muri’. Pentru că, într-adevăr, omul se naşte pentru a trăi şi trăieşte pentru a muri…” am citit mai devreme.
eu m-am nascut sa traiesc; traiesc, ca sa traiesc… si tare-as vrea sa mor ca sa traiesc.
oamenilor, sunteti complet cretini…?!?!? ce treaba are textul de mai sus (care si asa nu prea vb despre nimic interesant, e multa vorbaraie in extrem de putine idei) cu Tractatusul lui Wittgenstein…??!?!??! m-am saturat sa gasesc tot felul de flecari care se cred mari filosofi sau intelepti! daca nu aveti ce face va rog eu nu mai scrieti, ne plictisiti teribil, ne-am amuzat destul (noi grupul de studenti de la filosofie) / exprimari ca aceasta: “Superficialitatile mangaie zdrobirea cea de taina a sufletului”, ne dau pur si simplu pe spate de ras, ce naiba, gata / daca chiar nu aveti ce face, apucati-va de citit cioran si aruncati-va apoi de la etaj precum acei tineri americani de prin ‘80…
@paul v.
Complet cretini nu suntem. Apoi nu stiu exact daca ai citit in ce context se aduce in discutie Wittgenstein. Pentru ca am senzatia ca bati la usi deschise. Si noi, ceilalti cretini, zicem in comentarii aceleasi lucruri ca tine, asa ca nu inteleg de unde revolta. Ce nu inteleg iarasi, e cine sunteti voi astia de v-ati plictisit? Sunteti un grup iar tu reprezentantul lor, care ai fost delegat explicit sa comentezi al 8-lea text de pe scrieri.ro? Sau folosesti pluralul regal? De aruncat de pe bloc nu poate fi vorba, aia sunt altii, si nu e necesar sa merg pana in anii ‘80 ca sa ii vad. In rest, ma gandesc ca restul textelor au fost pe placul tau, din moment ce nu ai sarit ca ars.
domnule (noi grupul de studenti de la filosofie), este o mica diferenta intre beletristica si filosofie. Iar daca exprimarile altora va dau pe spate de ras, ar trebui sa rugati lumea sa scrie mai mult, pt. ca asa, poate mai scapi si tu, noigrupule, de stressul cotidian si nu urli aici sa scapi de el. apoi, daca atata de multa stiinta ai, ar trebui sa ne inveti, nu sa ne injuri. stii si tu… daca taceai, filosof ramaneai.