De ce sa nu recunosc ca sunt fiinta umana? Sunt. Si, in egala masura, imi asum inumanitatea.
Incepi sa scrii, incepi sa minti. Vrei sa se vada cat simti dar nu mai ai asemenea capacitati, de la prima atingere nedorita si de la primul gand nespus. Acolo se infige inumanitatea, cand ai vrea sa simti si nu mai ai cum. De la un punct incoace s-a instalat un mare refuz si nu-i poti controla originea, iti ramane sa-l practici cu abnegatie scolareasca.
Esti asa si pe dincolo, ti se spune iar tie ti se falfaie, foitele de ceapa ale lui Hesse niciodata nu ti s-au parut o explicatie convingatoare.
Ii intelegi, iti pasa dar ti se par slabi si inutil refractari. Tu te-ai vari in toate, chiar sa se iste extreme. De unde tendinta? Dracu’ stie!
Si cand colo in fapt esti ca ei. Tremuri, transpiri, pleci privirea, ai rosi daca nu ai fi atat de palida si sangele ti s-ar plimba prin vene in circuit normal.
-Vorbeste-mi despre tine!
-Sugi pula!
Cele mai urate vorbe si slute priviri, cele mai adanci rani si cata boala ai pe toti acesti morti si raniti! Merge, nu merge, de ce n-ar merge?
Vor sa te simta vie. Adica inimoasa. Placerea sclavului, sa-ti versi inima on-line.
N-ai nimic de spus si, totusi, tendinta de a scrie-ntruna. Cuvintele astea sfartecate si mute ca si cand nu te-ai fi nascut in limba ta. Sa zici mereu: duca-se-nvartindu-se si sa nu se mai intoarca!
Toate.
In spate retete, in fata urmari. Si vesnica sleahta care crede in bine, frumos si util. Tin sa va dezamagesc, scrisul nu are nimic curativ. E simplul imbold al mainii de a insira cuvinte.
Cum le mai organizezi si se duc dracului gramada.
De ce sa nu recunosc ca sunt o fiinta umana
postat de Ramona Ilie pe 26 September, 20089 comentarii
Uimeste-ne!
Fara politeturi excesive. Fii sincer. Direct. Incisiv.
Ultimele comentarii
- Doina la "Despre curve (partea a II-a)"
“anielle78 este o curva. Este mandra de asta. Pacat. Nu este o curva care sa stie ce vrea de la ...”
- simona la "Anunt matrimonial II"
“anunt matrimonial III....iti plac?”
- simona la "Zvacnirea fluturelui"
“...prea hulita si infernala inima in spatiul cavernic. ....citeste-mi si simturile obosite!....miha~”
- caimac laurentiu la "Poema barbatului razboinic"
“Doamna/soara Ilie Ramona, inclin sa cred, domnisoara, am citit comentariile dumneavoastra de la aceasta scriere. Nu ma intereseaza coerenta exprimarii ...”
- niculae emanuel mario la "Cronometru"
“mai draga mihai, tu esti tiganusul ala care a terminat liceul greco-catolic si a intrat la fac de jurnalism pe ...”
- Ramona Ilie la "De ce sa nu recunosc ca sunt o fiinta umana"
“De ce sa nu recunosc... sunt un monstru creat de fricile si neputiintele voastre, alimentat cu deseuri, functionez pe energie ...”
- Banut Mihai Cornel la "Poem alcoolic"
“Bweeeeyyyy...omu~ cand te citesc reusesc sa imi aduc aminte ca nu sant singurul "diferit" pe lume... bine, eu in sens ...”
Macar noi facem ceva , nu stam degeaba , avem un scop , un ideal , o manie oarba , asta ne face diferiti !
Exista salvari si salvari. Am aflat de curand ca nu suntem salvati pentru ca facem tot posibilul sa nu fim. Ne e frica de ce ar putea sa se intample daca suntem salvati. Ne e frica de noi, de ceea ce suntem noi, de ceea ce stim noi ca suntem. Nimeni nu da doi lei pe nimeni. Toti vor sa fie confortabili, nu vrea nimeni surprize, nu te vrea nimeni altfel. Poti sa fi oricum atata timp cat ceilalti sunt multumiti cu tine. Si uite asa, incepem sa fim altceva, orice altceva, iar cand vine clipa sa ne scoatem pe noi, sa ne imbartisam, sa ne mangaiem, sa ne inviem, ne futem un pumn in gura, ne dam cu capul de pereti si fugim cu groaza sa ne ascundem. Nici o sansa sa fim vii. Viata se petrece in alta parte, aici e doar un spectacol pe care il poti anticipa, ca in statisticile de cacat, cu o marja de eroare de 1%. Rahatul enorm nu e ca nu se poate, ci ca daca se poate nu putem noi. Pacat. Sa ne luam liber si sa ne bagam picioarele, vedem pe urma ce ne facem cu noi si cum ne intelegem.
scrisul pur mie mi se pare fara scop dar nu, cum se zice, de amorul artei. imi place sa simt necesitatea, fara sa-i calculez provenienta, nu gasesc in asta un scop si daca sunt diferita e mai curand o mica drama( adica a fost, la -ehei- vechiul moment al primei costatari) decat vreo bucurie. asta pentru Bogdan, daca ti-am inteles clar ideea(pentru ca, nu?, oamenii sunt mici peninsule daca nu chiar insule de-a binelea, si comunicarea e pare-se oarba, ca si mania.)
mi-a placut chestia cu sa ne luam liber dar sa nu-i atacam daca vor sa fie confortabili, de ce atata invidie? tie nu ti-ar placea sa fii confortabil daca ti-ar fi permis. mie la nebunie mi-ar placea, mi-ar placea cateodata sa fiu analfabeta si sa ma ocup cu agricultura, m-as mai feri de trairi si alte asemenea caprioare baltate.
totul va fi bine pana la urma :) , si eu gandeam la fel acum ceva timp , dar m-am gandit : ” de ce imi pasa ? ” si am realizat ca imi pasa pentru ca voiam sa fiu ca ei , chiar daca ii dispretuiam , inca mai incercam sa ma amestec printre ei . Eh , de cand am avut revelatia asta mi-am vazut de viata mea si a prietenilor care gandeasc ca mine , nu ma remarc , stau ascuns si lucrez la destinul meu in secret , doar prietenii mei adevarati stiu cu adevarat ce fac .
apropo , textul care a starnit atatea discutii pe teme filozofice e genial , mii de felicitari Ramona
Nu condamn pe nimeni ca e confortabil. Tocmai, nu ca mi-ar placea, sunt confortabil. Tocmai, toti suntem confortabili, din pacate.
Confortul indeamna la un soi de nesimtire ontologica.
Idea principala e simpla, la un moment dat fiecare are impresia ca va “muta muntii”, ca va “face capatu”, ca este cel mai bun si ca toate ii vor iesi, va impune singur pacea mondiala si va hrani toti copii lumii a treia. Superb si spectaculos in acelati timp, dar eronat din start, dupa ce toate aceste impresii si mofturi se spulbera intr-o maniera mai mult sau mai putin brutala ajungi la o concluzie egoista: ignoranta salveaza situatia, de ce sa muti TU muntii? de ce sa impui TU pacea mondiala? de ce sa fiu eu “Atlas” in orice si sa car totul pe spate? de ce eu sa fac toate astea si sa fiu luat “la impins vagoane” dupa aceea?
“NU imi pasa, sunt un miserupist, nu voi respira mai mult sau mai putin daca o fac” si intri intr-o stare de toropeala mentala, impacat intr-un mod pervers cu idea de a freca menta si o satisfactie masochista sa sti ca esti pe cale sa devii un fel de “parazit” nepasator si ignorant, nici o problema starea se va agrava si mai rau, IAR va veni ziua in care te reintorci la starea halucinogena ca vei face ceva SPECTACULOS si locul tau in sistemul de reciclare al planetei va fi asigurat….
interesant cum cele mai proaste texte starnesc cele mai multe reactii si comentarii. se trezesc atatia don juani de bucuresti care sa sara in ajutorul bietei fecioare despletite. ideea principala e simpla, textul ca valoare e nul.
De ce sa nu recunosc… sunt un monstru creat de fricile si neputiintele voastre, alimentat cu deseuri, functionez pe energie recuperata, reinvestita in ridicarea unui gard inalt in fata unei lumi care trage sa moara ca un animal ranit. Fiti..perfecti si monstrul va inceta sa va sufle in ceafa, sa va simta orice dorinta nebuloasa chiar in clipa in care apare. inventata de un copil mirat ca oamenii nu sunt ca el si ea nu e ca celelalte fete, negasind corespondenta in nimic viu sau mort, trecut sau prezent, ingropata intr-un viitor mereu refuzat de aceleasi eterne frici si neputiinte ale voastre pe care sa le consum ca pe pietre seci din care sa iasa apa, confundata cu sfinte sau tarfe, dorita sau repudiata in egala masura incat plictisul acestui cerc in care ne invartim inchipuindu-va ca astfel inima lumii va continua sa bata cand, in fapt, ea e incuiata in sertar, alaturi de mine, asurzindu-mi urechile cu bataile ei flamande de aer si viata. sertar caruia i-ati stricat incuietoarea doar pentru ca ati tras nepermis de maner…sertarele se descuie cu grija si fara lacomie, ritualic, asemeni cutiilor de valori din banci. si cati observ nu si-au dorit sa fie in locul meu in sertar si carora le-as fi cedat bucuroasa locul daca as fi putut si daca nu as fi, in continuare, incuiata in sertar