Fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor

Cu riscul de a prelungi o introducere ce tinde sa esueze in lamentabil aman analiza urii personale pe care am postulat-o ca fiind singura ce se bucura de atributul autenticitatii pentru a discuta o specie aparte de ura, cea a carui obiect suntem.
Pentru a sustine analiza e insa necesar un usor ocol.
Consider revolta o specie aparte de ura, o ura gandita, coerenta, un soi de copil asuprit dar inteligent care a descoperit cum isi poate transforma slabiciunea in forta respectand principiul coincidentei contrariilor.

Un copil oarecare, aspru maltratat de catre psihanaliticul tata tiran, asteapta sa creasca, sa capete forta pentru care nu poate fi recunoscator decat mamei naturi si curgerii neintrerupte a timpului, un copil inteligent nu se multumeste cu asta.
N-as vrea sa indic principalele variante pe care copilul inteligent le-ar avea de urmat in vederea recuperarii atat de cantatei stime de sine intrucat resping nu doar masurarea inteligentei ci si orice alta forma de a o standardiza.
Sa spui ca inteligentul ar face pipi in sticla de rachiu a tatalui, cea plasata la loc de cinste in casa langa vesnic aprinsa candela a mamei, e un exemplu util ;sa zicem ca daca eu as fi copilul X in situatia Y asa as proceda.
Deosebirea intre cele doua situatii este evidenta. In primul caz e vorba de o revansa a timpului, cresti si devii capabil sa te aperi insa, cel mai frecvent, esuezi in agresor: iti bati copiii, nevasta si, cu putin noroc, aplici un dos de palma si tatalui care asa cum te-a facut asa te-a omorat. Halal revansa!

Observati ca in aceasta situatie ura a devenit schellerianul resentiment. Ceea ce noi, pe romaneste, numim un frustrat.
Va reamintesc ca resentimentul poarta pecetea slabiciunii si ca se formeaza in timp prin acumulari nervoasa dublate de idei cenzitare de tip respecta-ti parintii.
Ce se intampla cu copilul inteligent care a comis-o deja in sticla preferata a taticului? Evident, va manca din nou bataie dar de data asta va primi o pedeapsa binemeritata, nu va mai fi brutalizat gratuit, pentru ca asa considera de cuviinta tata, va fi batut cu ura, nu cu nepasare. Mereu am considerat sadismul un soi de nepasare exacerbata desi n-as fi capabila sa aduc dovezi serioase in demonstrarea acestei idei motiv pentru care ma voi rezuma la o cataloga drept impresie. Un caine, atunci cand stie de ce este batut nu se va salbatici, nu va zdrentui pantalonii trecatorilor ; o va face doar daca este persecutat si nu intelege ce eroare a comis pentru a-si merita supliciul. Asa se inraiesc animalele de lupta.
Cel persecutat isi va concentra eforturile in a comite cat mai multe marsavii pentru a fi mai curand urat decat dispretuit.

Ajungem la o curiozitate asociata urii: nevoia de a fi mai curand urat decat trecut cu vederea. „E baiat bun”sau „e fata faina” sunt apelative cu mult mai jignitoare decat orice expresie a urii, chiar decat cele asociate cu vulgaritati. Asa ne spunea diriginta in liceu: fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor.
E clar, preferam sa fim urati pentru ca ne convine postura de agresor asociata puterii. Cu totii ne vrem smecheri iar smecherul fara dusmani e ca o Miss Univers careia o concurenta pusa pe omor i-a sutit tiara izbanzii.
Vi s-a intamplat sa comiteti o porcarie cat Casa poporului si, chiar in toiul lamentatiilor, cu smocul de par smuls din cap in mana, sa simtiti un soi de satisfactie, de mandrie? Mie mi s-a intamplat de fiecare data si chiar daca am regretat actiunea si ulterior i-am suportat cu varf si indesat consecintele niciodata nu am retractat acel sentiment de
triumf. Probabil cand nu esti in stare de mai mult te multumesti cu a fi un ticalos decat un anonim, in ideea formulata de catre Machiavelli: daca nu reusesti sa excelezi in bine fii un virtuos al raului decat sa esuezi pe „linia aceea neutra si insipida de mijloc
(Hesse).

As mai emite o ipoteza: se poate, oare, ca ura sa fie mai profunda, mai fidela decat contrariul sau iubirea?
Ne intoarcem la indragostiti, mai precis la procedeul pe care deseori il folosesc pentru
a-si primeni iubirea: comit porcarii doar pentru a provoca ura (in ideea ca mai bine simti deocamdata ceva, orice decat nimic) pe care apoi, abil, o transforma, pe baza aceluiasi coincidentia oppositorum, in iubire.
Generalizand, ura te transforma in cineva.. Masura puterii pe care o detii e data de ura a carei tinta esti. Toate astea intr-o lume in care omul este lup pentru om -in lumea in
care, din balta-n put, ne taram zilele in speranta ca, daca nu ne iubeste nimeni macar suntem urati.