Mama a fost primul om care m-a facut constient ca posed degete. Pana atunci le purtam natural ca orice alta parte a corpului meu, fara sa constientizez in vreun fel ca le-as avea. Nu imi ridicau nici un semn de intrebare, era firesc, la fel de firesc ca inghititul salivei in timpul somnului. Toti le aveau, eu insa eram singurul vinovat ca le aveam.
Obisnuiam de cele mai multe ori sa ii arat mamei sau oricui altcuiva cate un lucru cu degetul. Reactia era absolut ferma: „nu e frumos sa arati cu degetul”, asta cand nu imi luam vreo palma peste mana. Mi se parea nefiresc sa fiu incoltit de fiecare data cand ridicam degetul pentru a arata, lucrul asta nu i se intampla fratelui meu. Multa vreme nu am inteles de ce anume nu e voie sa arati cu degetul. Azi incerc sa imi explic si descopar cat de fenomenal e un lucru aparent atat de ridicol. Descopar ca intreaga mea viata (poate si a altora) e descrisa de 5 degete. Celelalte 5 sunt copia primelor.

Degetul Mare

Voi incepe minima mea analiza a degetelor cu cel care a starnit excitatii din cele mai voluptoase evolutionistilor, darwinistilor si celorlalti care au gasit maretia omului in fireasca posesie a degetului opozabil. Popular il numim „degetul mare”. Exceptionala mintea noastra. Daca il masuram vom constata ca e cel mai mic dintre toate, poate egal cu degetul mic. Cu toate astea il numim „cel mare”. De ce spun exceptionala mintea noastra? Ridicati degetele, rasfirati-le, priviti-le. Acum uitati-va la degetul mare, pare mai in varsta, mai experimentat. Arata mai batucit decat celelalte, mai trecut prin viata, celelalte parca ar fi o banda de tineri rebeli. Altfel judecand lucrurile, e primul deget pe care il vedem, care va sa zica in mintea noastra prima imagine a degetului e a acestuia. E degetul care se naste primul, pentru asta ii spunem „cel mare”. Tocmai de asta e exceptionala mintea noastra, abstractizand, concretizeaza in fapt, abstractizand iarasi.
Degetul mare aranjeaza lumea geografic in mare masura. Exista exceptii si nuante asupra carora am sa incerc sa ma aplec pe cat voi putea. Antichitatea e cea care descopera si uzeaza, uneori abuzeaza, de degetul mare.

Plastic am sa il numesc „degetul imperial”. Cu totii il aveau, insa doar la mana unora avea insemnatate. Multumile deveneau delirante, monstruoase, doar ca sa vada acest deget, iar la aparitia lui cadeau in extaz, un extaz ce depaseste cu mult orice orgasm imaginat vreodata. Imi si imaginez mii, zeci de mii de oameni satisfacuti toti cu un singur deget. Extrema sexualitate, enorm de multa carne.
Cu toate ca prima impresie e ca degetul mare condamna, atunci cand indica soarta celui din arena, as spune ca lucrurile nu stau astfel. In fapt el verticalizeaza lumea. Lumea audientei, a potentatului, a celui ce sta in arena in asteptarea gestului. Indicarea in sus sau in jos cu degetul mare tin de o geografie sociala. Si toata aceasta geografie se petrece pe axa sus-jos. E un deget ce indica extreme, duce lucrurile la limita, tocmai pentru a organiza. Poate parea ca cel ce detinea dreptul de uzanta a acestui deget era scutit de indicarea locului sau in aceasta geografie. Din contra, tocmai el, putea fi cel care prin folosirea gresita se putea arunca sub axa. Practic era detinatorul tuturor degetelor mari ale celor ce asistau, acestia il delegau pe el sa le ridice in locul lor. Astfel li se dovedea tuturor celor prezenti care e valoarea lor, poate ca era un alt joc, si doar acum, in acest context erau valorizati. Suficient. Nobilul cu siguranta castiga cateva trepte. El castiga nu doar in arena, lucrurile se extindeau si in afara acesteia, pentru ca era singurul in fapt care le putea da ocazia tuturor sa isi ridice degetul, prin degetul lui, data viitoare. Asa ca o ridicare corecta, conforma, aranja social lucrurile.

Degetul mare nu si-a pierdut din capacitatea de a orienta lucrurile nici in vremurile noastre. Acum insa nu mai e indicatorul geografiilor sociale, ci pur si simplu al geografiilor terestre. Descopar de multe ori, pe drumurile ce le mai bat, acest deget ridicat. Pe orizontala de aceasta data. E semnul autostopistului, dupa cum il cunoastem. Eu sunt autostopistul, tu, oricare dintre noi. Avem intotdeauna o directie in care vrem sa ajungem. Acum lucrurile nu se mai intampla pe verticala ci pe orizontala. Nu are nimic eroic, nimic dus la limita acest deget ridicat orizontal si fluturat inspre directia pe care o vizam. Dispune totusi de niste incarcaturi. Starneste mila, intelegere. Ai senzatia, prin comparatie ca gestul antic a fost cumva doborat de vremuri, nu mai are forta necesara sa se ridice ci doar sa stea culcat. La fel ca atunci totusi, te face partas degetul mare si pe tine. Nu am vazut niciodata un autostopist care sa stea pe cealalta margine a drumului si sa faca semn catre directia contrara. Care va sa zica, asta e un lucru pe care nu l-a pierdut, constienta utilizarii corecte. Stie inca sa fie eficient, nu se impotriveste, ci speculeaza contextele, in asa fel incat sa ii fie lui favorabile. Nu mai sunt ridicate multimi in picioare, nu se mai urca sau cade din cauza degetului mare, a devenit mult mai pragmatic, mai mundan. Are acum un scop minim, est, vest, nord, sud. Pur geografic. Azi degetul mare a coborat in plan, e bidimensional.

Si totusi pe undeva prin adancurile lui exista o memorie a acestui deget. Nu si-a uitat radacinile. Inca se comporta, partial ce-i drept, ca „degetul imperial”. Reuseste sa valorizeze, ma rog sa pseudo-valorizeze. Gestul vechi de ridicare verticala s-a pastrat. Spune despre o situatie ca e „OK” sau ca nu e „OK”. De data asta insa, nu e nici o arena, detinatorul degetului nu este atins de gestul lui. Ceilalti sunt cei vizati. El doar acorda o parere. Cel caruia ii este adresat, poate sau nu sa tina seama de ea. Nu mai hotaraste, de acum poate doar sa aiba pretentia de a fi consemnata si parerea lui, printre celelalte pareri. E „degetul imperial” ajuns in exil. Un imparat fara imperiu.
Exista si alte comportari ale acestui deget, insa nu tin de gestica, asa ca am sa le acord, aceeasi minima analiza, undeva la sfarsitul analizei tuturor celorlalte degete. E foarte posibil inca sa existe valente ale degetului mare pe care nu am fost destul de treaz, ca sa le observ. Astept orice completare.