Tremens Prozaic

Asa ca deschideam usa de la baie ca sa imi pun prezervativul ala nenorocit. Cine m-a pus sa mint ca am mai fost cu o femeie? Imi tremurau mainile. Aveam la mine toata punga de prezervative ce o cumparase tipa. Dupa ce l-am stricat pe al treilea mi-am dat seama ca e inutil, cu toate demonstratiile teoretice din sala de spectacole de la scoala, nu invatasem sa imi pun un prezervativ. Am abandonat in cele din urma si m-am dus ca un copil mic si i-am zis:
-Nu reusesc sa il pun, nu stiu sa il pun.
-Pai nu ziceai ca ai mai fost si cu alte femei?
-Ba da.
-Pai si atunci cum nu sti? ma intreba zambind.
-De fapt am mintit, nu am mai fost cu alte femei, o ziceam absolut natural si nerabdator sa mi se puna o data prezervativul. Nu stiam exact ce urmeaza si nici nu imi pasa, era o mare realizare sa imi vad prezervativul pus, aveam senzatia, cumva, ca daca am prezervativul sunt invincibil, aveam senzatia ca daca prezervativul e la locul lui, deja am devenit barbat. Primul prezervativ din viata mea.

citeste mai mult →

-Ce orar ati avut azi? intreba tata, stand in fotoliu cu picioarele intinse si puse unul peste altul si tragand din tigara ca gangsterii din filmele americane.
-Am avut matematica, romana, compunere si muzica.
-Tu Andrei?
-Am avut citire, scriere, caligrafie si desen.
-Si ieri ce orar ati avut?
Niciodata nu am stiut cu exactitate ce orar am. Intotdeauna il aveam scris pe cate o coala si il lipeam pe usa de la birou. Il scriam asa cum vazusem eu la fetele de la mine din clasa, care il scriau foarte frumos, cu multe carioci colorate si cu stelute si cu tot felul de chenare. Sunt absolut convins ca oricum, de fiecare data il minteam pe tata cand ii spuneam orarul din ziua respectiva. Asa ca nestiind nici unul dintre noi orarul, tata incepea sa urle:
-Mergeti si aduceti orarele si carnetele de note!!!

citeste mai mult →

Se plimba incet pe trotuarul strazii mari, singur. Nu mai avusese timp sa priveasca in jur sau catre cerul pe care soarele stralucea vag pregatindu-se sa ascunda in spatele cladirilor inalte  ale orasului. Porumbeii vioi coborau pe asfaltul unde le erau aruncate seminte de catre oamenii pe care el ii privea cu o privire dezinteresata. Nu-i placeau deoarece pe fetele lor se putea citi monotonia si oboseala cauzata de rutina obositoare prin care erau obligati sa treaca zi de zi. „De parca eu as face altceva…” se intrista realizand normalitatea ocupatiilor sale. Era plictisit de viata si plictisit probabil si de asteptarea care nu se mai termina. Totul i se parea o mare dezolanta pe care, el, un marinar batut de soarta, era nevoit sa calatoreasca, mereu cu aceeasi destinatie si acelasi punct de plecare.

citeste mai mult →

In podul casei mele a crescut iarba. Inalta si de un verde inchis, am descoperit-o intr-o dupa-amiaza placuta de toamna. Urcasem scara prafuita si nesigura pentru niste nuci. As prefera sa gasesc o explicatie rezonabila; la urma urmelor pe jos fusese dintotdeauna pamant… care insa ar fi trebuit sa fie batatorit si infertil. Nici lumina nu prea ajungea acolo, inafara de cea pe care o lasa un fel de gemulet rotund de aerisire prin care mi-as putea strecura o mana. Era o caldura inabusitoare, cu siguranta tiglele acoperisului facusera din podul meu o adevarata sera. Aerul greu si umed era plin de insecte minuscule care m-au asaltat de indata, nelasandu-ma sa-mi traiesc uimirea in incremenire. M-am aventurat totusi, luptandu-ma cu firele grase si dese, ghidandu-ma dupa stalpii martiri plini de cuie si marar pus la uscat de ani si care se preschimba in pulbere atunci cand il atingeam. Nu aveam de gand sa cobor fara nucile dupa care venisem. Le-am gasit despicate de catre un firisor bolnav.

citeste mai mult →

Acasa stateam si ma uitam la jucariile mele, nu le atingeam, le tineam in ordine, nu cumva sa le imprastii prin casa si sa fiu un copil rau si dezordonat. Afara stateam pe o bordura si vorbeam singur cu lucrurile din jurul meu, care in marea majoritate a cazurilor erau pietre, sau crengi cazute, sau furnici ce treceau prin fata mea. Nici asa nu eram atata de iubit cum as fi dorit eu, pentru ca alor mei li se parea ca sunt vreun copil cu probleme, care nu se joaca cu alti copii.
-Dezbracati-va amandoi. Dati tot jos si chiloti si tot. Nu va bateti voi joc de munca mea, maieurile alea costa bani si voi le-ati facut cur. De cate ori vi-am zis ca pentru voi muncesc si ca nu va cer decat sa fiti cuminti si sa nu faceti prostii.
Textul asta s-a transformat pe parcurs in:
-Pentru voi facem atatea sacrificii si voi nu aveti alta obligatie decat sa invatati, dar nici asta vad ca nu faceti. Nu va pune nimeni la munca, decat sa invatati.

citeste mai mult →

3

La 9 a sunat telefonul.
- Alo,da..
- Cat timp o sa mai dormi, amice?
- Mmm…cine naiba esti?
- Joanne, smartass. Ai o voce ciudata, esti intreg?
- Scuze, da. M-am culcat cu geamul deschis si ma cam doare capul.
- Stiam eu ca te-a lovit ceva. Nu treci pe aici? La 12 imi dau drumul.
- Ok. Zi-mi unde.

Am luat autobuzul de langa parc. Deci patru statii, de acolo ajung la o piata, fac stanga pe langa o statuie si am ajuns. Stateam de doi ani deja si habar n-aveam de orasul asta. Ma descurcam mai prost chiar decat pustii din anul I, aveam o memorie foarte lenesa si mergeam prin putine locuri. Am prins un loc bun, la umbra, era ingrozitor de cald in ziua aia, si am inceput sa numar. In spate un grup de tipi se luasera la cearta, langa mine o babuta ii privea destul de uimita. Oamenii batrani au un fel teribil de a se oripila de tot ce aud. Ei bine, nici ea nu facea exceptie.

citeste mai mult →

Se opri din ras. Lacrimile uscate ii strangeau fata. Intredeschise ochii pentru a-i inchide la loc intr-o fractiune de secunda. O frantura de zi ii lovise retina, trecand ca o sageata printre jaluzelele orizontale ale ferestrei, printre zabrelele verticale ale pleoapei si apoi prin mediile transparente ale ochiului, creier, perna si tot asa, traversand cu gandul sau odata planeta asta nenorocita pana pe partea cealalta, unde se afla tara sa draga, campia mierlei. Strangerea ochilor, desi trebuia sa-l apere de intrarea brutala a luminii, ii produse o durere reala de acesta data. Urdorile i se uscasera pe marginile pleoapei si la colturile ochiului si il muscau la orice miscare a muschilor fetei.

Zacea asa de cateva zile, poate. Nu stia nici el. Pentru ca, de cate ori deschisese ochii, daduse ba de noapte, ba de zi. Sunetul masinilor ce treceau pe afara se auzea insa necontenit. Oasele sau muschii il dureau de parca luase o bataie marunta-marunta cu parii, pe toate partile corpului. Avea impresia ca doar creierul e viu, si asta doar ca sa constate moartea trupului.

citeste mai mult →

Nu am inteles niciodata ce este fericirea. Nu am inteles, asa natural, fara prea mari eforturi. Auzeam vorbindu-se in copilarie despre fericire pe casa scarii. Vorbeau locatarii. Ei se tot fentau intre ei ca sunt fericiti si ca doar tineretul din ziua de azi nu stie ce vrea. Conform teoriei lor, in propria casa ar fi trebuit sa fie lapte si miere.
In realitate vecinul de sub mine se gandise in repetate randuri la sinucidere, pana a ajuns in una din zile sa ne ofere o scena de film elaborat de sangeros din zilele noastre. Se gandise el, cam asa intre pranz si inserare sa isi taie putin venele. Si pentru ca omul, desi era un partas demn de mila a visului socialist, isi adusese aminte de aristrocratia filosofiei grecesti, s-a apucat de matrasit propriile vene unde altundeva decat in cada. Nevasta-sa, femeie sensibila, a alertat toata scara, ocazie in care, cred, am reusit sa iau contact cu moartea in forma ei inca neimplinita, pentru prima data in viata mea. Cred ca din cauza apei scursa din cada se facuse inundatie si amestecata cu sangele, arata de parca omul asta voise sa se ucida de inca cinci ori pana acum si de atata pofta de moarte isi daduse cu ocazia asta tot sangele.

citeste mai mult →

Pe strada unde se afla barul era mare forfota in seara aceea: masini parcate incadrau marginea trotuarului iar in fata intrarii asteptau grupuri galagioase de oameni. Frigul brutal le scotea din piepturi aburi si rasete stridente. Se auzeau dinauntru, infundat, niste acorduri de jazz.

Coborand scarile m-am afundat in valurile unei mari de fum. Banda din fundul incaperii tocmai terminase o piesa iar aplauze rasareau de ici-colo. Basistul inclinand o data capul in semn de multumire se apleca si ridica paharul de vin rosu de pe podea. Proprietarul localului statea la bar si facea conversatie cu clientii obisnuiti aruncand cate o privire spre trepte. Probabil o astepta pe cea care tocmai isi facu aparitia: inalta si cu parul negru strans la ceafa, parea genul de femeie aspra care vorbeste tare si cu voce groasa,

citeste mai mult →

Partea III

Bratul lung, suplu, musculatura compacta, bustul conturat geometric in patrate, triunghiuri, unghiuri usor rotunjite, o adancitura la baza abdomenului, ca o lopatica buna pentru construit castele de nisip.
Abdomenul se umfla usor sub presiunea aerului parca inhalat strict pentru conservarea vietii; denot o usoara teama de a nu tulbura cu mult nemiscarea. Bustul, sectionat de o dara subtire si uniforma de par fin si rar, usor ondulat, se ingusteaza abrupt inspre talie, ca albia unui rau stavilita artificial. Pantalonii de pijama largi, sifonati, de o culoare murdara ; degetele de la picioare stranse, ca o gheara de animal pe gheata, nesiguranta membrelor in diminetile care rezolva nopti complicate.
„Uneori trebuie sa le lasi sa treaca”, se multumeste sa constate anuland, printr-un singur gest taios al bratului suplu si lung, odata adanc infipt in par, armonia statica, nemiscarea perfecta.

citeste mai mult →