Ganduri Semipreparate

Sa fac ce…?

Sa gandesc sau sa nu gandesc? Sa incerc sa raspund sau din contra, sa las sa se intample de la sine? Sa merg catre ce vreau sau sa las ce vreau sa vina la mine? Sa definesc ce vreau sau sa mi se defineasca? Sa duc rationamentul pana la capat sau sa las capatul sa fie atins fara ratiune? Sa tin cont de ce gandesc sau sa simt!

Somnul cica ar fi cel mai bun sfetnic, dar ce te faci cand nu poti sa dormi? Ce te faci cand universul nu mai comploteaza la indeplinirea dorintelor tale? Nu-ti doresti suficient de mult sau nu stii ce iti doresti? Subconstientul ar trebui sa imi dicteze ce sa fac, doar suntem programati intr-un fel… oare o face si nu-mi dau seama… Deciziile sunt grele si odata luate totusi vine ceva si iti bulverseaza tot, nici nu stii din ce parte a venit… poate ca nici nu a venit, asa… intamplator… poate ca tu l-ai adus, poate decizia nu era luata in esenta, doar la nivel primar…

citeste mai mult →

In mijlocul noptii, pe o strada cu sens unic, am inceput sa fredonez un cantec pentru copii. Ma dureau calcaiele si ma impiedicam de pietre. Era frig si m-am gandit pentru o secunda ca daca cerul nu ar fi atat de intunecat poate poate… Si nici atunci nu am vazut nimic, nimic in plus de ce stiam, nimic inafara de un drum gol, pustiu, trist, tocit de atata mers si totusi fara directie.

Povestile mele sunt neverosimile si incoerente. Ar trebui sa le citesc de mii de ori ca sa pot intelege ceva si totusi scriu… un rand, doua. E mica mea dovada de curaj si libertate acum ca am trecut de la un crestinism sever, la un fel de renastere fara urme spirituale. Stateam zilele trecute in genunchi si ma uitam insistent intr-un punct din departare si era la fel de gol ca si cum as fi stat in picioare. De mic copil stiam ca daca o sa ingenunchez, ceva minunat o sa se intample si o sa fiu fericita. Dupa un an uitasem sa ingenunchez. M-am gandit ca de asta imi mergea prost si mi-am zdrelit genunchii de cea mai fina marmura, sub cele mai frumoase grinzi, printre picturi si carti. Nimic

citeste mai mult →

in propriile-mi vine taind cu sete, ma arunc in imbratisarea de otel a sarutului rece si aspru al durerii, insetat parca de nestiinta inchid ochii lasand pe spate capul vajaind de miresmele gandurilor parca scurse ca ceara aproape intarita pe lumanarea mintii mele abrutizate, invaluita mana mea in taisul sabiei arzande de pofta sangelui, sange plictisit parca curgand in inima-mi cicatrizata, susura incet ca o mama iubitoare de copil nou nascut, o doina molcoma a moarte si amor, imi incanta urechile surde in basi de puls, oda unui deceneu ucis de propria-i sabie ruginita atras de rugul unei ioane d’arc preatanar macelarite in credinta, un nerv spintecat in doua imi mangaie degetele destrabalate in zvacniri cautatoare de chipul tau, tendoanele albe ca sideful ochilor tai hipnotici, danseaza, deseneaza arcuri de cerc rasfrant, pe bratul cascat suav in doua ca buzele tale de piatra, intredeschise in aruncarea undelor amorului meu, tremurator ca o panza de paianjen veninos pe aripile unui fluture epuizat de zbaterea in sperante desarte, galgaitul dulce al sangelui din ce in ce mai gros, cantand a leagan, aruncand gangureli de copil multumit de laptele sanului tau, agatat de un os ca o iubita de gatul iubitului indiferent, un muschi imi zambeste stramb, parca complice in dansul lui benign,

citeste mai mult →

Dobandirea de cunostinte generata de curiozitate este una dintre preocuparile de baza ale oricarei fiinte umane. Insa, pentru a ajunge sa cunoasca secretele lumii, inainte de a putea fi capabil sa priveasca in cele mai ascunse colturi, omul trebuie sa se cunoasca pe sine. El are intotdeauna tendinta sa priveasca in zare, sa vrea sa atinga ce e agatat pe ramura cea mai inalta. De aceea el a sarit de cele mai multe ori peste prima si poate cea mai importanta treapta: sinele. Pot privi cu usurinta in jurul meu, insa interiorul fiintei imi este ascuns privirii. Este cel mai greu sa vad ce e in spatele ochilor prin care incerc sa cunosc lumea. Faptul ca sinele este atat de aproape il face atat de greu de vazut. Un alt lucru care ingreuneaza autocunoasterea este disconfortul. Sunt atat de neobisnuita cu mine insumi si ma cunosc atat de putin, incat atunci cand incerc sa ma privesc, simt repulsie. Propria-mi voce inregistrata imi e atat de straina incat ma face sa ma infior.

citeste mai mult →

Nimeni nu veni sa-l conduca. Usa se tranti in spatele sau cu zgomot. “Parca ceva nu e in regula!”. Lasa gandurile in urma si intinse pasul spre serviciu. In drum trecu pe langa circul care tocmai se instalase in oras. Clovnul se farda in fata oglinzii, pentru prima reprezentatie, probabil. Era un batran cu fata buhaita. Avea o expresie foarte trista, tristete ce parca i-o strecura si lui in suflet. “Cum poate cineva sa fie trist dupa ce s-a maimutarit o viata?”. Era prima oara cand vedea un c1ovn fara masca.
Usa redactorului sef era deschisa. Inseamna ca sefu’ e in toane bune. Ziaristul Z ajunsese la lucru la timp. Desi programul nu era chiar strict, seful tinea ca toti redactorii sa participe la sedinta de dimineata. Secretara ii inmana cateva mesaje pe care le primise de dimineata.
- “Nu va beti cafeaua?” Intreba secretara, care era cu vreo 20 de ani mai tanara.
- “Nu, mersi! Astazi sar peste ea”.
- “Cum doriti. Daca, totusi, va razganditi, nu trebuie decat sa apasati pe butonul rosu si se incalzeste. Stiti, acum avem filtru. Nu mai trebuie sa folositi termoplonjonul”.

citeste mai mult →

Se taraste incet in capatul pesterii, lasand in urma o dara involburata de sange proaspat, ranile cascate adanc aruncandu-l intr-o agonie nebuna, spasme musculare zvarcolindu-i trupul lovit si crestat, in capatul cavernei imputite de propriul miros mizer, de sange proaspat amestecat cu putoarea mucegaiului si a dejectiilor proprii, cu o privire innebunita se ghemuieste pe o piele ravasita de timp si uzura, isi musca buzele cu placerea unui carnivor prins in jocul aberant al sangelui proaspat, urla la zei inca neinventati, intr-o limba inca neclara pentru el insusi, trupul lui se moleseste incet parca cersind caldura si relaxare, urme de adrenaline inca ii ard venele sfartecate, urme de protoganduri ii fug inaintea ochilor holbati in perete, suferinta l-a dus in pragul nebuniei, dar si al placerii in acelasi timp, miasmele, gustul sangelui, durerea ascutita care il strapunge din toate partile ca, focul din vene, o euforie ciudata ii rupe pentru o clipa calvarul, incalzindu-i pieptul, o frantura de amintire vaga ii strabate negura din minte

citeste mai mult →

Valsam gol si nebun prin infinita sala de bal, pe sub candelabre din astrii inghetati, pe sub lumini intunecate, izbindu-ma de coloane nesfarsite. Valsam gol si nebun pe sub ochii orbi a milioane de spectatori imobili si morti, zguduit de vibratia diapazonului abisal in adancul vidului mental, ma invartesc delirant inspre sfarsit, rasul meu se pierde in neant, plansul meu cade brutal pe marmura sangerie, te-am visat valsand goala si nebuna printre copaci gigantici cu frunzele uscate, izbindu-te de adieri molcome si calde, stralucirea din ochii tai arzand iubiri imposibile pe inima mea impietrita, te-am simtit strapungandu-ma in tine, lasandu-ti capul pe spate pierduta in extaz, trupul tau valsand gol si nebun pe trupul meu indurerat, muscatura ta sfasiindu-mi pieptul agitat de durere, de panica, de disperare, ingreunat de dorinta, de dragoste, de iertare. O clipa eterna de lumina strafulgera in intuneric, urland cu voce demonica iubirea,

citeste mai mult →

PARADOX: nu ai somn man?
HAOS: nu am, normal ca nu am
PARADOX: da-ti in mufa un alcool si o poezie
HAOS: am dat ceva mai tare
HAOS: acuma vine si poezia
PARADOX: in dusmanie
PARADOX: man nu scriu decat cand simt ce scriu
HAOS: man am inteles asta
PARADOX: si nici nu ma exprim bine
HAOS: o pula
PARADOX: tot timpul iese slab, fara esenta
HAOS: esti o muie de om, tu citesti ce scri?
PARADOX: nu mai pot desena ce vreau
PARADOX: nu
PARADOX: nu citesc si incerc sa uit
HAOS: pai as zice sa pui mana sa citesti
PARADOX: nu merita sa ti minte din astea

citeste mai mult →

astept cu simturile ascutite in penumbra zidurilor, sunetul pasilor tai ma ingheata pe loc, iti aud inima pulsand neregulat, rasul tau cristalin imi explodeaza in timpane, te apropri incet cu pas suav fara sa ma simti, din intunericul meu interior rasare chipul tau inainte sa iti vad fata imbujorata de frig si alcool, esti din ce in ce mai aproape, atat de aproape incat iti simt rasuflarea parfumata de coniacul scump pe care l-ai baut timida in birtul imputit in care iti cauti clientii, ma cuprinde disperarea stiindu-te asa aproape, de abia respir, muschii imi zvacnesc necontrolat pe sub haina nespalata pe care o port, fata mi s-a schimonosit de agonia prezentei tale, mai un pas, doi si vei fi in dreptul meu, mirosul pielii tale deja ma invaluie cum flacarile invaluie o vrajitoare arsa pe rug, iti vad varful pantofului tau rosu si subtire, piciorul tau alb imi orbeste ochii mijiti de concentrare, ma simt ca o gazela incoltita de zeita Artemis, panica imi inclesteaza maxilarele, simt cum dintii mei cedeaza sub presiunea stransorii, timpul incetineste brusc parca pedepsit

citeste mai mult →

de cine fuge in acest teritoriu uitat de lume? de cine s-a ascuns? in cautarile lui nu da decat de imagini suprapuse, innodate nefericit.oriunde se ascunde nu recunoaste decat trupul aceluiasi mort in el, ce trebuie sa-l mute dintr-un sicriu in altul, pana ce printr-o minune primeste un semn ca mortul este multumit de locul cazarii si refuza cu vehementa de acum incolo sa-i mai gaseasca un alt salas.asa ca il lasa o perioada in pace.
are imaginea victimei. o presupusa victima.
imaginea gatului acesteia taiat, usor cu pauze lungi pentru prelungirea spectacolului de un ucigas fanatic. asta s-a intamplat si se va repeta in mintea lui. ochii victimei scosi din orbite din cauza durerii. este imobilizat, nu poate face nici un gest de impotrivire. se zbate prea mult.spectacolul devine dizgratios, prea mult sange scurs,pe gatul si camasa lui alba.ii revolta pe spectatorii care urmaresc atenti evenimentul.dar nu schimba canalul. ar avea alte optiuni dar sunt prinsi.

citeste mai mult →