Sorin Horotan

Noi iti cunoastem puterea
si vrem sa fim prietenii tai
barbatule razboinic care ucizi visele urate
si ne e frica de mania ta
de dupa micul dejun
si de singuratatea din somn strasnicule vom da marturie despre
tine
si cine va ridica vocea mincinos
il vom bate in cap pana cand
ii va plesni ca un gandac de bucatarie

intr-adevar noi suntem cei
care iti vom mosteni turbarea
si armele.

Inainte de asta sa bat la usa vecinului sa
ii cer o cana de faina si trei oua cu imprumut
tu sa imi coci o prajitura ieftina cu miros cald
sa ne intre in piele in nas pe sub dulapuri prin
ciucurii covorului
sa miros a prajitura cand plec
sa imi faci baia de sambata seara cand temperatura
apei e egala cu cea a fericirii
chiar daca prin casa e un frig subtire si rusinos
sa imi speli parul si carnea
cu atentie
sa ma stergi cu prosopul pana cand tot sangele meu o ia razna
linistit
apoi sa astept teleenciclopedia cu toate animalele ei
fabuloase portocale procurate pe sub mana
sa le vad stand pe dulap la copt

citeste mai mult »

Nu voi face recenzie, ci voi spune ce anume s-a intamplat cu mine pe parcursul citirii cartii. Voi incerca pe viitor sa tratez exact in felul asta toate cartile despre care voi vorbi in aceasta sectiune. E neimportanta o carte, ori un text, atata timp cat in urma lui mergi la culcare. Daca nu iti trezeste o minima insomnie, a fost degeaba. Ceea ce inseamna ca voi vorbi in aceasta categorie in special de cartile ce le-am dus pana la capat, implicit acestea fiind cartile ce mi-au trezit o minima sau maxima insomnie.

Nu stiu sigur daca m-am intors la Hristos in urma cartii lui Ianolide, in fapt reusesc ca de cele mai multe ori sa nu fiu convins ca m-am intors vreodata, cu toate ca pot pune degetul cu precizie pe acest de moment. Mi se pare uneori un gest de ingamfare si ipocrizie sa fac eu afirmatia credintei mele in Dumnezeu.

citeste mai mult »

M-am dat de trei ori peste cap si m-am facut
un barbat minunat
peste care ai tras draperia zile la rand
m-ai amanat si m-ai pandit peste masura m-ai cunoscut
iti auzeam sanii intarindu-se
si respiratia atletica galopandu-mi
pe carne
vedeam cum iti rasar coapsele
stiam ca ai inchis ochii si iti spui rugaciunea
de lupta
pana cand soarele s-a izbit a treia oara
de blocul vecin m-ai atacat
ca o stire senzationala
mi-ai muscat limba
mi-ai spart pieptul si mi-ai orbit
ochii
cand intre pulpe m-ai ingenuncheat
steagul mi l-ai cucerit si l-ai infipt victorios
pe campul tau de lupta pregatit dinainte
cu grija
si multi soldati au pierit inainte
de vreme si tu
ai ramas neinfranta.

Peretii tac si stau. Masinile circula incet, asa cum e decent sa circule la ore tarzii. Vecinii mei dorm, cu toate astea persista mirosul de canalizare din baie. Mi-as face o cafea. M-as gandi la Dumnezeu. As putea sa ma intind in pat langa ea. Sa tac si tacand sa ma intind. As putea la fel de bine sa urmaresc un documentar, oricum il uit. Teleenciclopedia nu o uitam. De-acuma incepe sa fie tarziu, mi-au murit toti bunicii. Mint, mai e unul in viata, dar nu e autentic, nu are eticheta de “Bunic” atasata, asa cum stim cu totii ca au blugii “Levi Strauss”. Tata a fost printre primii din tara, sau din judet, sau de la el din localitate, nu mai stiu exact, care a avut blugi “Levi Strauss”.
Cica stateau singuri in picioare si nu luau foc. Nu se mai fac blugi ca pe vremuri. Corect ar fi fost sa spun blue-jeans. Egal. Mai erau niste pantaloni, tot din seria asta, pe care i-am detestat intotdeauna.

citeste mai mult »

Stinge lumina
sa ne contemplam
piepturile
luminoase.

E liniste
dumnezeu e profesor
la o scoala de surdomuti.

Ca pruncii ce de-abia apuca sa le plece parintii de acasa pentru a-si face de cap. Vorba unui mare om din viata mea: “adevarurile mari se spun cu voce mica”. Nici curva, nici geniul, nici nebunul, nu spun adevarurile, nici cele mari, nici cele mici, soptit. Fac ceva mai grav chiar decat a le urla in gura mare, le traiesc, le intrupeaza. In curva nu uram raul, nu uram uratul, imoralul, ci tocmai frumosul, totalul, adevarul. Spune-i cuiva o gluma rautacioasa la adresa lui (sa stie ca e gluma) iar apoi spune-i un adevar (va sti ca e adevar) sa vezi cand te va uri mai mult. Ciudat, parca vrem sa tinem ochii inchisi, parca vrem sa nu stim, de inteles, e mai usor asa, mai comod. Dar cate lucruri pierdem. Si tocmai de aia curva nu pierde razboiul, pentru ca lupta in toate bataliile razboiului. Fara ea nu exista razboi, fara ea nici tu nu ai avea sansa clipei tale eroice. Orice iubire (nu ma refer la iubirile telenovelistice sau la cele care put de la o posta a fals si a interes) accentueaza realitatea atat de tare, incat se pare ca omenirea si-a dezvoltat gena indiferentei, a ochilor inchisi, tocmai pentru a se proteja.

citeste mai mult »

Mi-ai tot spus ca nu vrei sa pleci
ca drumul e lung si bagajele grele
trenul miroase urat a slanina ranceda si a alcool
statut prin cine stie care stomac
ca autobuzul merge cu viteza pe drumul cu gropi
de-ti sar ochii atat de sus incat ma vezi ascuns
sub un pahar de apa minerala cu lamaie prin vreun bar
unde obisnuiam
sa zdrobesc ceapa cu pumnul si sa o mananc cu sare

citeste mai mult »

Mama a fost primul om care m-a facut constient ca posed degete. Pana atunci le purtam natural ca orice alta parte a corpului meu, fara sa constientizez in vreun fel ca le-as avea. Nu imi ridicau nici un semn de intrebare, era firesc, la fel de firesc ca inghititul salivei in timpul somnului. Toti le aveau, eu insa eram singurul vinovat ca le aveam.
Obisnuiam de cele mai multe ori sa ii arat mamei sau oricui altcuiva cate un lucru cu degetul. Reactia era absolut ferma: „nu e frumos sa arati cu degetul”, asta cand nu imi luam vreo palma peste mana. Mi se parea nefiresc sa fiu incoltit de fiecare data cand ridicam degetul pentru a arata, lucrul asta nu i se intampla fratelui meu. Multa vreme nu am inteles de ce anume nu e voie sa arati cu degetul. Azi incerc sa imi explic si descopar cat de fenomenal e un lucru aparent atat de ridicol. Descopar ca intreaga mea viata (poate si a altora) e descrisa de 5 degete. Celelalte 5 sunt copia primelor.

citeste mai mult »