ramona-ilie

Obligat sa vrei, din fasa
Constrans, printre urlete
De foame, din lipsa de corespondenta cu sanul mamei,
sa respiri.
Impins sa crezi (in orice, numai sa crezi!)
Provocat sa iubesti
Instigat sa lupti, educat sa suferi
Inselat te descalti de botoseii atat de meticulos crostetati de mamaie
Ii ascunzi intre tufele de tranfafiri rari de pe mormantul ei timpuriu
Acuzand ii rastorni crucea
Si dai cu pietre dupa constiinciosul popa

citeste mai mult »

Sa incerc de azi sa fiu cu adevarat o fetita cuminte
Asa cum nu am reusit niciodata
Sa-mi respect familia, cunostintele, colegii de lucru
Intr-un cuvant toti subiectii acestei celei mai bune dintre lumile posibile.
Dimineata sa ma trezesc cu mare fast
Sa nu ma futa nimeni la cap la prima ora
Cafeaua sa rasara din neant
Sa nu cumva pachetul de tigari sa fie gol
Chiuveta sa nu fie manjita cu urme uscate de pasta de dinti
Sunetul jetului de apa care tasneste din robinet sa nu mi se para dusmanos
Gustul pastei de dinti sa nu-mi intoarca stomacul

citeste mai mult »

cica
e usor, util, bine, frumos
Remarcabil chiar sa renunti la vantul care nu bate
soarele care nu rasare, lacrimile care nu curg
mucegaiul de pe fundul galetii de gunoi
unghii inrosite, dinti smaltuiti la dentist
posetele din piele naturale ale vecinelor de palier
carora sotii le cumpara flori si pe care le pupa in casa scarii
de Valentine’s day

citeste mai mult »

Partea III

Bratul lung, suplu, musculatura compacta, bustul conturat geometric in patrate, triunghiuri, unghiuri usor rotunjite, o adancitura la baza abdomenului, ca o lopatica buna pentru construit castele de nisip.
Abdomenul se umfla usor sub presiunea aerului parca inhalat strict pentru conservarea vietii; denot o usoara teama de a nu tulbura cu mult nemiscarea. Bustul, sectionat de o dara subtire si uniforma de par fin si rar, usor ondulat, se ingusteaza abrupt inspre talie, ca albia unui rau stavilita artificial. Pantalonii de pijama largi, sifonati, de o culoare murdara ; degetele de la picioare stranse, ca o gheara de animal pe gheata, nesiguranta membrelor in diminetile care rezolva nopti complicate.
„Uneori trebuie sa le lasi sa treaca”, se multumeste sa constate anuland, printr-un singur gest taios al bratului suplu si lung, odata adanc infipt in par, armonia statica, nemiscarea perfecta.

citeste mai mult »

De ce sa nu recunosc ca sunt fiinta umana? Sunt. Si, in egala masura, imi asum inumanitatea.
Incepi sa scrii, incepi sa minti. Vrei sa se vada cat simti dar nu mai ai asemenea capacitati, de la prima atingere nedorita si de la primul gand nespus. Acolo se infige inumanitatea, cand ai vrea sa simti si nu mai ai cum. De la un punct incoace s-a instalat un mare refuz si nu-i poti controla originea, iti ramane sa-l practici cu abnegatie scolareasca.
Esti asa si pe dincolo, ti se spune iar tie ti se falfaie, foitele de ceapa ale lui Hesse niciodata nu ti s-au parut o explicatie convingatoare.
Ii intelegi, iti pasa dar ti se par slabi si inutil refractari. Tu te-ai vari in toate, chiar sa se iste extreme. De unde tendinta? Dracu’ stie!

citeste mai mult »

Partea II

- Ia spune, papusa, nu-ti fac cinste cu un citro, nu prea vad sa ai clienti la ora asta…
O privea gales, cea mai elementara abordare, fata nu parea genul cu care poti da gres.
Parasi lenes cafeneaua, cu numarul barmanitei in agenda.
Si, concluziona amuzat, ce e rau in a colectiona numerele femeiustilor? Sunt un barbat liber si asta e tot ce conteaza!

- Penalti, arbitrule, ce, ti-au facut astia carte de munca?
Se agita de unul singur, blestemand de acum fosta potentiala consoarta, ca il marginalizase cu afectiunea si pulpele ei albe incat nu mai putea invita nici un prieten acasa, la meci. Fotbalul era un joc barbar, berea o bautura dizgratioasa iar prietenii lui o sleahta ordinara. Nu-i imputase ea niciodata toate astea dar asa isi inchipuia ca trebuie sa gandeasca o femeie ca ea, o buburuza uitata pe o strada mocirloasa.

citeste mai mult »

Partea I

In turnul vechi bateau clopotele de ora 12. Un abur obscur incetosa cadranul, camuflandu-si prezenta. Stiai ca e ora 12 si-atat. Ploua marunt, mocnit, ca lunga asteptare la usa unei sali de operatie. Treceau masini in viteza, peste limita admisa inundand trotuarele noroioase.Astepta sub copertina unui magazin, comparandu-si ceasul de mana cu cel al turlei. Se agita iscoditor, in stanga, in dreapta, cercetandu-si pantofii sport cu vadita ciuda, albul lor fusese deja compromis, se topeau in asfaltul cenusiu.
„Oare de ce-or fi simtind femeile nevoia sa se lase asteptate?”, se gandea, resemnat, intorcand capul dupa o silueta feminina, impunatoare prin exagerare.
Tramvaiele treceau in nestire, unul dupa altul, ca si cand primisera deodata unde verde din acelasi depou.

Batu din nou, de si un sfert. O masina, o balta, multime de stropi pe pantaloni.
„Pan’aici, sfertul academic!”

citeste mai mult »

Fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor

Cu riscul de a prelungi o introducere ce tinde sa esueze in lamentabil aman analiza urii personale pe care am postulat-o ca fiind singura ce se bucura de atributul autenticitatii pentru a discuta o specie aparte de ura, cea a carui obiect suntem.
Pentru a sustine analiza e insa necesar un usor ocol.
Consider revolta o specie aparte de ura, o ura gandita, coerenta, un soi de copil asuprit dar inteligent care a descoperit cum isi poate transforma slabiciunea in forta respectand principiul coincidentei contrariilor.

Un copil oarecare, aspru maltratat de catre psihanaliticul tata tiran, asteapta sa creasca, sa capete forta pentru care nu poate fi recunoscator decat mamei naturi si curgerii neintrerupte a timpului, un copil inteligent nu se multumeste cu asta.

citeste mai mult »

Sustineam, intr-un moment de efervescenta literara, ca ura nu este decat lipsa apropierii de cel iubit – de unde ar reiesi, aproape silogistic, ca a intinde o mana echivaleaza cu a topi aceasta distanta. Intr-un alt moment, anterior acestei constatari oarecum flusturatice, mai precis intr-o alta viata, vedeam ura ca element pur, cu o viata distincta, nu ca o pornire relativa iubirii.

Max Scheller dedica un volum intreg resentimentului, categorie in care isi gaseste cu succes un loc si protagonistul acestei cautari incipiente, in ideea de a redetasa resentimentul de crestinism, in bratele caruia fusese plasat de catre teribilul Nietzsche.
Evident, faptul ca, pe nepusa-masa, inculpatul este achitat prin eforturile insumand 198 pagini ale inimosului avocat nu potoleste setea securii calaului de sange, nici nevoia lungilor urechi ale opiniei publice de a se ciuli la sunetul distinct pe care o capatana proaspat retezata il scoate rostogolindu-se.

citeste mai mult »