irina-mihailovna

In mijlocul noptii, pe o strada cu sens unic, am inceput sa fredonez un cantec pentru copii. Ma dureau calcaiele si ma impiedicam de pietre. Era frig si m-am gandit pentru o secunda ca daca cerul nu ar fi atat de intunecat poate poate… Si nici atunci nu am vazut nimic, nimic in plus de ce stiam, nimic inafara de un drum gol, pustiu, trist, tocit de atata mers si totusi fara directie.

Povestile mele sunt neverosimile si incoerente. Ar trebui sa le citesc de mii de ori ca sa pot intelege ceva si totusi scriu… un rand, doua. E mica mea dovada de curaj si libertate acum ca am trecut de la un crestinism sever, la un fel de renastere fara urme spirituale. Stateam zilele trecute in genunchi si ma uitam insistent intr-un punct din departare si era la fel de gol ca si cum as fi stat in picioare. De mic copil stiam ca daca o sa ingenunchez, ceva minunat o sa se intample si o sa fiu fericita. Dupa un an uitasem sa ingenunchez. M-am gandit ca de asta imi mergea prost si mi-am zdrelit genunchii de cea mai fina marmura, sub cele mai frumoase grinzi, printre picturi si carti. Nimic

citeste mai mult »

mi-e dor sa valsez pe muzica frenetica si sa imi imaginez sunete sparte de ecourile unei singuratati extreme. valsez pe pamant legata ireversibil de un fir de plastic printre corpuri luminoase, incandescente inlantuita de un partener invizibil in largi rotocoale de miscare ondulatorie printre colile de hartie nescrisa cu vorbe din cele uitate de demult sub noptile fara cer in care aninata de un cui respiram fum ca sa mai traiesc si sa ascult iarasi un ton stricat de o intonare prea adanca, de adn topit, de carne macerata in saramura concentrata.
stiu ca nu o sa imi foloseasca niciodata cercurile informationale inchise pe care le indes fara incetare in spatiul dintre minuscule circumvolutiuni pentru ca pompez informatie incompatibila cu carnea, pentru ca ma bazez pe masa nervoasa scurtcircuitata si reincarcata la mii de volti. 

citeste mai mult »