Se plimba incet pe trotuarul strazii mari, singur. Nu mai avusese timp sa priveasca in jur sau catre cerul pe care soarele stralucea vag pregatindu-se sa ascunda in spatele cladirilor inalte ale orasului. Porumbeii vioi coborau pe asfaltul unde le erau aruncate seminte de catre oamenii pe care el ii privea cu o privire dezinteresata. Nu-i placeau deoarece pe fetele lor se putea citi monotonia si oboseala cauzata de rutina obositoare prin care erau obligati sa treaca zi de zi. „De parca eu as face altceva…” se intrista realizand normalitatea ocupatiilor sale. Era plictisit de viata si plictisit probabil si de asteptarea care nu se mai termina. Totul i se parea o mare dezolanta pe care, el, un marinar batut de soarta, era nevoit sa calatoreasca, mereu cu aceeasi destinatie si acelasi punct de plecare.
citeste mai mult »
Poate ca nu exista realism, poate ca acest simplu cuvant este doar o masca pentru pesimism, sau poate ca este adevarat ce ni se intampla? Poate ca este adevarat numai pentru ca vrem noi si nu acceptam. Suntem atat de asupriti de negura incat nu mai reusim sa distingem binele de rau, sau reusim?