Poate ca nu exista realism, poate ca acest simplu cuvant este doar o masca pentru pesimism, sau poate ca este adevarat ce ni se intampla? Poate ca este adevarat numai pentru ca vrem noi si nu acceptam. Suntem atat de asupriti de negura incat nu mai reusim sa distingem binele de rau, sau reusim?
Daca nu am reusi pentru ce am mai lupta. Poate ca spun prostii dar noi visatorii daca nu am mai exista, lumea nu ar mai avea pe cine sa asupreasca si noi nu am mai vedea sfarsitul lumii ca pe o cale de a evada si nu ni l-am mai dori, drept care nu ar mai exista!?
Vrem o lume noua dar, chiar nu putem face nimic acesteia, cum e zicatoarea aia „S-a murdarit copilu’, il spalam sau facem altul?”. Chiar atat de lipsita de speranta este lumea? Nu, nu este, nu exista sfarsitul lumii, este doar un mit, un vis iscodit de cei care vor sa evadeze, in schimb exista schimbare, prea mult sta lumea degeaba, mai e putin si va sa vina, totul va fi diferit, puterea va fi alta atunci, mai mare si mai primejdioasa, oamenii vor lupta neincetat sa o stapaneasca, vor fi mistuiti de razboaie si varsarea de sange va fi razbunata doar cand planeta va fi fost salvata, si atunci lumea isi va relua algoritmul pana cand va fi nevoie din nou de schimbare.
Dar pana atunci mai e. Sa visam la clar de luna sa stim ca facem parte din algoritm, un algoritm schimbator dar care in mare parte ramane mereu acelasi: Lumea renaste, lumea se petrece, lumea se prabuseste, lumea zace, lumea se schimba, lumea se salveaza. Noi acum suntem probabil in plina schimbare si cei care citesc acest text ar fi bine sa se pregateasca, nu se stie in ce ne schimbam, dar se stie ca nimic nu va mai fi ce a fost.
Sa o luam pe rand. Din moment ce e pus la sectiunea asta de atelier, sper ca ai inteles ca scriitura ta mai are nevoie de mult antrenament. Momentan textele tale nu prea stiu de unde sa le apuc. Nu au stare, nu au linie ideatica, nu au forta. Sunt doar aruncarea unor idei pe hartie. Sfatul meu ar fi, daca tot doresti sa scrii, sa te pui la scris. Sa scrii mult, enorm de mult. Pe langa asta un bun exercitiu ar fi sa citesti mult, preferabil momentan din clasici. Un exercitiu pe care il faceam eu intr-o vreme era sa citesc luni de zile un autor si apoi sa incerc sa scriu ca el. Evident, in permanenta sa ai in minte ca tu esti tu.
Daca nu esti sigur ca poti sa faci eforturile astea, imi vine teribil de greu de crezut ca va exista un moment in care sa produci un text cu adevarat valoros. Succes.
Nici nu imi fac probleme, nu mi se pare un efort a face lucrurile pe care le-ai spus, le fac deja, din placere, oricum eu scriu mai mult pentru mine, ceea ce scriu ma calmeaza si imi da putere pentru o noua zi, adevarul e ca “Algoritmul Lumii” s-a nascut dintr-o criza de nervi, cand sunt calm scriu mai ordonat.
nu e vorba de ordine ci de faptul ca multe idei sunt de fapt idei comune
daca le simti si le traiesti nu inseamna ca sunt neaparat ale tale. Imi place ca scrii direct ceea ce gandesti, ca nu impopotonezi.
nu stilul trebuie exersat, iti trebuie mai multa…viata, adica experienta pe care s-o prelucrezi in asa fel incat sa fie doar a ta.
Sa ma scuzi daca sfaturile mele nu-ti sunt necesare.
Orice sfat e bun in felul lui, accept absolut orice comentariu. E mai poetic sfatul tau, si mai putin sever dar adevarul e la mijloc intre ambele sfaturile. Multumesc tuturor pentru sustinere.