nefiresc…
Urmareste formele ce ne alina
Mintile ce fara vina
Ne calculeaza in coordonate
Zilele de-acum destramate si uitate
In neant…
Suna terifiant
Adunarea de idei,
Inchegate pe cerul tau ca zmei,
Ce plutesc,dupa firea ta naiva,
In deriva.
Dar aud scancetul vietii,
Si simt roua diminetii
Zambind scaldat in soare
Ca sa imi cicatrizez orice rana care
Doare.
Iubirea mea ,furtuna calma,
Mi s-a transformat in arma…
Analizand retrospectiva zilelor apuse,
Polarizate in sensuri obtuze,
Imi dovedesc
Ca nu gresesc
Intotdeauna cand iubesc…
Dar cum caracterizam iubirea?
Oare, o fi impletirea
Sufletului cu firea?
Nu!
Iubirea, sentiment amar,
Ma angajeaza hamal
Intr-un sistem rudimentar
De emotii si concepte,
Triste si inert…
Ne-am pierdut printre descrieri,
Ca nu stiam ca nu trebuie sa iti consideri
Sentimetele laolalta adunate
Rationalizate…
Dar, toti gresim…

merita mai mult decat atelier benign parerea mea …in orice caz , imi place mult , mai ales finalul …
Multumesc Bogdan!
am ajuns sa gandim iubirea si uitam a tine pasul cu propria inima, cu necesitatile ei…chintesenta i’o rupem franjuri prin ratiune…e pacat…
tocmai de aia se numeste nefiresc..si tocmai de aia se termina cu toti gresim;):)multumesc pt comentariu.
Marian…eu am tras o linie personala dupa filtrarea prin poezia ta…dupa cum poate observi am reusit sa’i absorb picaturile esentiale…